Ziua cu tine fiind bun și blând cu mine
În fiecare zi, de câteva luni, îmi amintesc că vreau să las cuvintele astea să iasă din capul meu și să curgă pe blog.
Poate că e bine să definim ce înseamnă să fii bun. E un termen subiectiv și fiecare dintre noi definește bunătatea în felul său, după criteriile pe care și le-a adunat de-a lungul vieții. Pentru mine, a fi bun cu mine, înseamnă, înainte de orice, să nu faci rău. Apoi, dacă poți să mă și ajuți atunci asta duce înspre blândețe.
Nu, nu sunt jefuită zilnic, nimic din acest registru. Nu material, cel puțin. De energie însă mă simt jefuită des însă asta știu că e și la mine să o lucrez. De ce să las eu pe cineva să îmi fure din energia bună? Pentru că sunt și eu om, de asta.
Despre ce vorbesc mai exact? Despre acele mici momente din zi care fie ne fac să intrăm în zona de ”faith in humanity restored”, fie ne fac să vrem să nu mai avem contact cu alți oameni. Și totul pleacă de la mici gesturi pe care le facem sau nu le facem față de cei din jur. Așa că scriu eu cum am nevoie să fie oamenii din jur mai buni, mai blânzi cu mine. Până la urmă, dacă nu spunem ce avem nevoie atunci poate că nici nu avem de ce să avem pretenția de la ceilalți să ne ofere ceva, nu?
Așadar, cum transmitem (și primim) bunătate și blândețe zilnic, prin gesturi mici:
- când vezi că nu o calc, nu mă bag într-o intersecție nesemaforizată, te rog, nu mă claxona. Numără în gând până la 10 (măcar) și take it easy. La mine în mașină atunci probabil se află cei doi copii. Ei sunt însoțiți uneori de râsetele lor, alteori de țipetele lor și de gândurile mele. Mi-e dificil să mă concentrez la starea lor de bine, la starea de liniște din mașină, la a nu-i pune în pericol calcând-o doar ca să nu te supăr pe tine. Sigur, nu vreau să te supăr nici pe tine, și tu aștepți în trafic pentru că probabil ai treabă pe undeva, însă aici vorbim despre cum poți tu să fii mai bun și mai blând cu mine. Totuși, claxoanele au fost inventate pentru a fi folosite când vrem să evităm un pericol în trafic. Când au devenit oare claxoanele butoane de nervi și nerăbdare? Așadar, numără (măcar) până la 10 și ține mâna departe de claxon.
- când vezi că aștept la un rând singură, să știi că e suficient doar să ne vedem fiecare dintre noi de treaba sa. Dacă însă sunt însoțită de copii, există cel puțin două variante: A) ești bun și blând și mă lași în față. De ce? Pentru că își pierd răbdarea mai repede decât un adult copiii, pentru că e plictisitor pentru ei să stea printre picioare de adulți și pentru că, în cele din urmă, vor începe să tragă de lucruri sau să plângă și tot tu vei fi cel care se va uita deranjat la mine. B) dacă totuși decizi să nu mă lași în față, atunci nu te apuca să le ții lecții copiilor despre ”stai cuminte într-un loc”, ”taci din gură, nu e frumos să faci gălăgie”. E ok, mă ocup eu să le transmit regulile din fiecare loc în care mergem. Tu asumă-ți faptul că în lumea asta a noastră mai circulă și copii, și ei fac parte din sistemele în care ne învârtim noi adulții.
- când mă vezi cu copiii și cu câinele după mine, să știi despre mine că sunt într-o zi în care am nevoie să îmi iasă ceva bine. Altfel eu nu îmi găsesc o explicație logică pentru agitația la care mă supun singură când ies cu trei ființe agitate afară, într-un oraș agitat. Studiu de caz: ziua în care s-a întâmplat asta – în acea zi în care cineva mi-a zis ”Doamnă, vedeți că nu stă bine lesa cățelului” în timp ce eu țineam cățelul de lesă, vreo două sacoșe într-o mână, un copil în cealaltă mână și ochii pe celălalt copil. Bunătatea simplă o simt când taci din gură. Știi principiul acela care zice că dacă nu știi/poți să spui ceva de ajutor atunci mai bine taci din gură? Ei, și aia e bunătate. Blândețea înseamnă că decizi să mă oprești și să îmi spui ”lesa cățelului nu pare să stea bine, lăsați-mă să vă ajut, o așez eu”. Cântă îngerii pe fundal când te văd făcând asta!
Hai să ne oprim la 3 puncte, să nu ne ia amețeala pe toți de la atâtea lecții despre bunătate.
Nu știi cum să mă recunoști pe stradă ca să fii bun și blând tocmai cu mine? Nu te îngrijora, fii bun și blând cu femeile însoțite de un copil sau mai mulți, uneori și de un cățel, și sigur dai și peste mine.
mins
read