Cu copiii la plimbare în București

Acum o săptămână  (ok, au trecut câteva săptămâni de când am început să scriu acest articol) am fost pentru prima dată turist în București, după aproape 12 ani de călătorit intens în interes de serviciu. Cine putea oare să mă ajute să fac asta? Copiii, bineînțeles.

7 zile în București, 2 copii (4 ani jumate și un an), o mamă care a obosit în a treia zi și care avea și emoții pentru festivitatea de absolvire care avea să fie în acea săptămână, un tată care s-a străduit să lucreze remote, un bunic care își vede nepoții cam de două ori pe an, o listă (lungă) cu activități pe care urma să le facem – cam acestea au fost coordonatele.

Metroul a fost prima atracție pentru copii, mai ales pentru Mara, care a repetat toată săptămâna ”atenție se închid / se deschid ușile”, și care a compostat biletul, și a chemat liftul. Și s-a dezinfectat obsesiv pe mâini.

Lista noastră de obiective turistice a inclus:

  • Muzeul trenurilor – aparține de CFR, este micuț (3 camere), am plătit 3 RON intrarea (mult prea puțin, aș zice). Atracția principală a fost reprezentată de trenurile în mișcare de pe schiță. Multe trenuri merg în același timp, trenuri de diferite tipuri. Sunt reprezentați și munții, am văzut cum un tren trece pe sub munte sau pe sub pod sau pe un pod. Am petrecut cam o oră acolo, nu ne-am plictisit, am avut ce povesti cu Mara. Mai dificil a fost cu Ștef (nu doar aici, ci la toate muzeele) pentru că el e la vârsta la care merge susținut, vrea să pună mâna pe orice și să bage în gură. Aici am fost luni și am greșit pentru că este închis lunea și marțea. Data viitoare când vom vrea să vizităm muzee voi ști că e nevoie să mă uit și la zilele în care au program, nu doar la ce oră se deschide.  
  • Orășelul copiilor – un spațiu fooooarte fain pentru copii de toate vârstele,  mai ales pentru cei care merg la școală. E un muzeu interactiv cu diverse de explorat: harta Europei sub forma de puzzle din lemn, o masă mare cu apa și diferite experimente, bile cu care au explorat diverse copii, leduri si beculete. Multe, multe de explorat. Noi am ajuns la limită inainte de inchidere, am stat o ora si jumatate iar proprietarii recomanda două ore astfel încât sa nu fie pe fuga vizita. Dezavantajul pentru noi a fost că am schimbat trei mijloace de transport ca să ajungem aici din zona în care am locuit. Am plătit cam 40 ron la intrare.
  • Muzeul aviației – multe avioane și elicoptere army style, un hangar mare și o curte mare. Am plătit cam 30 ron (nu mai știu precis însă tot puțin mi s-a părut). Ștef a dormit în sistem pe tot parcursul vizitei și asta m-a bucurat (ar fi existat un mare risc să tragă de toate cele expuse) iar cu Mara am povestit despre părțile componente ale avioanelor (atât cât am știut). Ce poate vă prinde bine să știti: au baie pentru vizitatori însă arată dubios, ba chiar aveau și un loc cu toaletă turcească. Dacă mergeți cu copii, mai bine rugați copiii să facă vestita probă de pipi înainte de a pleca de acasă sau luați toaleta portabilă cu voi (dacă încă nu e ger afară). Tot undeva la 30 ron am plătit intrarea pentru noi. 
  • Grădina Zoologică – micuță, destul de bine organizată, curată. În unele locuri nu erau animalele (sau poate dormeau și nu le-am văzut noi) însă tot a fost foarte plăcut. Au și două locuri micuțe de joacă afară, cu câteva bănci. A mers de minune să ne plimbăm pe acolo vreo 3 ore. 15 ron biletul pentru adult, 7 ron biletul pentru copii. Vis-a-vis de Grădina Zoologică este un restaurant, ne-am bucurat de o pizza acolo și de locul de joacă de afară. 
  • Parcul Cișmigiu – am ajuns aici pentru că aveam nevoie să găsim cel mai apropiat parc de locația din Centrul Vechi la care fusesem pentru festivitatea de absolvire a MBA-ului. Aș zice că nu e foarte îngrijit (mai ales dacă e să compar cu alte parcuri din București), are un lac cu rățuște care au fost de mare interes pentru copii. Noi ne-am oprit în primul loc de joacă pe care l-am văzut, copiii s-au jucat iar noi am stat de vorbă cu un prieten. Când ne-am dus spre mașină a trebuit să parcurgem tot parcul cumva în diagonală așa că am avut ocazia să vedem că de fapt este un parc foooarte mare, cu multe spații de joacă pentru copii organizate, bine îngrijite. 
  • Parcul pentru copii din Drumul Taberei – nu pot să vă spun decât că m-a impresionat. Am ajuns aici la recomandare prietenilor noștri care fuseseră cu câteva luni înainte în București. Îl găsiți pe Google Maps ”Parc Drumul Taberei”. Ce am găsit acolo: două parcuri pentru copii (unul clasic, cu leagăne și tobogane, și unul special amenajat pentru sărit și cățărat), un pod pe care am făcut niște poze atât de frumoase de zici că eram în nu știu ce capitală europeană la nu știu câți metri înălțime, câteva sere foarte bine îngrijite și organizate cu plante și copaci despre care nu știam mai nimic înainte, un spațiu mare și verde în care ne-am plimbat. Am plecat de acolo impresionați. 
  • Edenland Park – ultima zi de relaxare în București am petrecut-o aici. Dacă nu se întuneca afară sigur mai stăteam. O mică grădină zoologică, multe trasee de cățărat pentru copii și adulți, loc de holbat la tinerii care erau la orele de echitație (Ștefan la ținut pe bunicul său vreo două ore lângă gard tot uitându-se la cai), un perete de escaladă, locuri în care puteam comanda să mâncăm, spațiu mare pentru plimbări. Ce ne-a surprins: ne-au controlat în ghiozdane la intrare și a trebuit să lăsăm la mașină sticlele cu apă și ce gustări aveam așadar am cumpărat totul de acolo. Prețurile erau mai ridicate decât în oraș, după cum era de așteptat. 15 ron am dat pe o inghețată. La intrare ne-au instruit să purtăm masca în locurile aglomerate, nu au lăsat pe nimeni să treacă dacă nu aveau masca pusă corect. 
  • Muzeul Antipa & Dino Park – Mara a fost foarte încântată de ambele! Ștef si-a dorit sa atingă de toate iar eu m-am cam stresat din cauza asta. Partea foarte bună a fost că Dino Park este peste stradă de Antipa așa că am fost scutită de un drum între cele două obiective. Dacă ați fost cumva la Dino Park în Râșnov atunci sunt șanse foarte mari să vă dezamăgească acest parc al dinozaurilor din capitală. Pentru copii însă a fost o vizită interesantă, în care au experimentat diferite etape ale curajului. Unele exponate aveau senzori și scoteau zgomote când ne apropiam de ele, la început copiii s-au speriat apoi, ușor – ușor,  și-au dorit să pună mâna pe ele.
  • Muzeul Simțurilor – aici am făcut prima noastră vizită și a fost foooarte tare! Efectele vizuale au fost și interesante, si comice. Un loc de neratat, mai ales cu copii de peste 3 ani. Am plecat de aici cu poze foarte amuzante. Pentru mine a fost prima ocazie în care am mers la un muzeu într-un mall. Mi s-a părut o idee interesantă, cred că e foarte la îndemână pentru părinți să meargă. Deși aș zice că e exagerat numele de ”muzeu”. De fapt sunt câteva camere, exponate interactive și pentru mine e mai degrabă un atelier.  
Parcurile pentru copii, mai toate, ne-au plăcut mult pentru că sunt noi, renovate și mult mai bine îngrijite decât cele mai multe pe care le vedem (și le frecventăm) la noi în Iași. 
În zilele în care am fost singură cu copiii la plimbare am ales să circul doar cu mijloacele de transport în comun. Am avut căruciorul cu noi și a fost dificil pe alocuri însă, în principiu, accesul in stațiile de metrou a fost ușor pentru că am căutat liftul (vreo două stații doar mi-au pus creativitatea la încercare pentru a urca cu doi copii și căruțul pe scările rulante). 
Cam aceasta a fost săptămâna noastră turistică în București, prima din viața noastră dar sigur nu ultima. În continuare am mixed feelings despre București, oraș prea mare, prea aglomerat, cu prea multe extreme în același spațiu însă are multe de oferit pentru copii (și nu numai). 

CategoriesCalator

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8

mins
read

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.