Ziua cu echilibrul vieții de părinte din Reels

De ceva vreme am descoperit filmulețele acestea scurte de pe Instagram, Reels. In unele seri, după ce adorm copiii, deși îmi propun să citesc din acea carte foarte interesantă pe care am luat-o de la bibliotecă și care m-a entuziasmat, sfârșesc prin a mă uita la Reels. Prea târziu îmi dau seama că a trecut o oră, poate chiar mai mult, și eu tot cu ochii in Reels sunt. Seara, spre noapte, mă uit la Reels iar a doua zi meditez la ce am văzut, cam așa merge. Și tot meditând mi-am dat seama că o persoană fără copii s-ar putea să se sperie dacă singurul punct de reper despre “cum e viața” cu copii o reprezintă filmulețele de pe Instagram.

În unele momente dintr-o zi copiii se trezesc țipând sau plângând înainte ca eu, părintele, să apuc să deschid bine amândoi ochii. Deci sunt încă în pat, sperând la încă vreo 15 minute de somn, și copilul mai mare se aude plângând. Ori cel mic visează ceva, se foieşte energic și mârâie. Însă în multe dimineți ne trezim cu toții calmi, cu bună dispoziție, cu chef de joacă, eu am timp sa beau cafeaua înainte sa primesc vreo solicitare de la copii. Ba chiar, daca e o dimineață ca asta, am timp și să citesc în timp ce beau cafeaua.

În unele zile sunt multe (multe, multe) jucării împrăștiate pe jos. Și copilul nu vrea să le strângă. Uite fix așa zice “eu nu vreau să strâng jucăriile, strange-le tu, mama”. Și nici colegul de servici de la departamentul “părințealã” nu vrea să le strângă pentru că e târziu și e obosit. Și deși și eu, membră activă a departamentului “părințeală”, sunt ruptă de energie și știu că dacă strâng jucariile atunci siguuuur nu voi mai face duș (mna, facem alegeri, nu?), aleg totuși să adun jucăriile și să îmi turui în gând textul “eu le fac pe toate, pentru toți, in casa asta”. Însă în multe seri, copilul strânge singur jucăriile pentru că, uite așa, toate lecțiile implementate din cărțile de parenting vezi că dau rezultate. Și strânge și tatăl jucăriile (pe ale lui și pe ale copiilor). Și eu decid că “aia e, să rămână împrăștiate jucăriile astea pentru că eu o să citesc în seara asta”.

In unele zile zenul e bușit. Adică nu ii convine nimic copilului mai mare. Vine și ziua cu zen bușit la copilul mai mic acuși. Aia e, se lasă cu “nu vreau să mă șterg singură la zona intimă după ce fac pipi” și cu “dar eu nu voiam să fie pernuța asta pe scaun”. Apoi urmează bătut din picior, plâns cu multă pasiune, poate chiar trântit pe jos. Oook, are nevoie să își descarce supărarea, imi zic. Totuși, sunt și zile in care copiii își văd liniștiți de joaca lor însă eu, părintele – adult – responsabil, am întârziat undeva sau pur și simplu am o zi cu prea multe gânduri care au pus stăpânire pe partea mea rațională, și mă iau de copii fix de aiurea. Și îi grăbesc, și le vorbesc pe ton ridicat, și insist cu “Hai o dată să mergem / hai o dată să faci cum spun eu”. Și să ne amintim și de zilele în care zenul e in cantități moderate la toți membrii familiei și reușim să ieșim din casă la timp, să vorbim calm cu copilul și chiar înțelegem de ce avea o solicitare care inițial părea stupidă.

Sunt super amuzante aceste Reels, voi continua să le folosesc drept “zahăr pentru creier” in serile in care îmi propun să fac altele dar nu pot, voi continua să le trimit prietenelor și soțului ca apoi să ne hlizim împreună însă asta voiam să vă spun, și să îmi amintesc și eu: nu reprezintă realitatea de zi cu zi ci doar unele momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3

mins
read

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.