Ziua cu emotiile mamei

În timpul sarcinii am citit foarte mult despre sarcină, alăptare, diversificare, cum faci baie unui bebeluș, cum amenajezi casa, cum îmbraci  un bebeluș. Ascultam Mozart în căști în fiecare zi. Vorbeam cu prietenele mămici sau burtici despre îngrijirea bebelușului. Știam că vreau să rămân activă profesional așa că am citit mult și despre time management, eficiență, organizare. Citeam și ascultam podcasturi. Am fost pregătită teoretic. 

Am omis să fac ceva care, 1 an și 7 luni mai târziu, mi se pare cel mai important: să mă pregătesc emoțional pentru ce a urmat. Nicio secundă nu mi-a trecut prin minte că eu mă voi schimba, că noi ca și cuplu ne vom schimba, că vor fi furtuni emoționale, că mă voi simți vinovată pentru că vreau să lucrez, că mă voi simți de cel puțin 10 ori pe zi o mamă proastă și nepregătită, că mă voi întreba ”oare chiar am făcut bine că am făcut copil? Pare că nu mă pricep deloc la asta”.

Nu am avut idee că vor fi certuri. Multe certuri în cuplu. Aveam așa o imagine idilică: noi doi, Mara, pufoșenii, pupăceli, zâmbete, vase care se spală singure, cumpărături care se fac singure, noi fără temeri care să devină frustrări și frustrări care să devină motive de supărare și ceartă. 

Nu am avut idee că eu mă voi simți atât de des ”mai puțin mamă” pentru că am născut prin cezariană, pentru că am lucrat și din spital, și apoi de acasă din prima zi cu Mara, pentru că am mers cu copilul alături la conferințele pe care le organizam, pentru că voiam să ies la aer singură pentru câteva momente, pentru că credeam în egalitate perfectă în cuplu, pentru că am avut așteptări de la cei din jur (nedrepte față de ei). 

Nu am avut idee că așa cum aveam nevoie de informații despre ingrijirea bebelușului, aveam de fapt nevoie de informații și pregătire despre ingrijirea emoțiilor mele. Am învățat între timp că recunoașterea emoțiilor, apoi acceptarea și înțelegerea lor vor duce la reacții sănătoase în certuri, și nu numai, în relații, în general. 

Dacă aș putea să dau timpul înapoi, aș mai înlocui niște texte despre îngrijirea bebelușului și niște muzică dedicată bebelușilor inteligenți cu texte despre emoțiile mamei, depresia post-partum (nu pot să spun despre mine că am suferit de depresie, am avut un suport excepțional alături, pe numele său Cosmina, și am scăpat cu bine), cum să te simți bine cu tine, cum să nu lași vorbele celor din jur să îți pătrundă în minte și să te perturbe mai mult decât este cazul, cum să ai incredere în tine ca mamă. Aș asculta tot ce găsesc pe TED Talks despre mame, despre echilibrul acesta imaginar între viața de familie și muncă. Aș asculta podcast-ul mame realizat de fetele de la Decât o Revistă. Aș ruga prietenele mame să îmi spună adevărul despre cum e după ce naști, ce sentimente te încearcă, cum și de ce te vei certa cu soțul și vei avea multe gânduri că ai greșit alegând să te căsătorești și să faci copil. 

Dacă voi aveți acest timp, vă rog, aruncați un ochi în bibliotecă și pe rândul ”emoțiile mamei/femeilor”. Și când cereți sfaturi atunci cereți adevărul. Noi suntem atât de buni la a păstra aparențele încât chiar credem despre cei din jur că au viața perfectă și doar cu noi e ceva neînregulă deci suntem greșiți.

Mă gândesc des la asta: când ni se strică mașina găsim repede bani, timp și persoana resursă care să ne-o repare. Când ne doare capul luăm repede o pastilă. Când ne doare însă sufletul, când ne dor emoțiile (că deși sună dramatic, asta ne doare când nu ne simțim bine cu noi) nu facem nimic, ne prefacem că suntem bine, ba chiar credem că e ceva greșit că simțim ce simțim. Așa cum vorbim despre cum ne doare capul sau amețim sau ni s-a stricat mașina, ar fi tare sănătos să vorbim și despre emoțiile noastre, alea sincere și neplăcute (pentru noi sau pentru cei din jur). Așa cum pastila ajută la vindecarea durerii de cap, așa cum mecanicul ajută ca mașina să fie bine, și a discuta despre cum ne simțim, apoi a ne accepta sentimentele ajută la a ne simți mult mai bine, la a avea relații mai frumoase. 

Nu e nimic greșit cu noi, mamele! Și nici cu tații! E greșită doar metoda noastră de a aborda discuțiile autentice despre cum ne simțim.