Ziua in care am descoperit cel mai bun program de dezvoltare personala

Fac parte din acea nișă interesată de dezvoltare personală. Am căutat multă vreme un program care să mă ajute să învăț cum să fiu un manager de proiect mai bun, cum să recrutez mai bine, cum să fiu mai calmă în situații de criză sau doar neplăcute, cum să dau feedback constructiv fără să rănesc, cum să…cum să…Multe mai voiam să învăț. Habar nu aveam eu că acest program de dezvoltare personală perfect avea să îmi fie livrat chiar la mine acasă, cu un trainer special, care nu are acreditări internaționale. Cel mai bun program de pregătire de dezvoltare personală, pentru mine, a început în momentul în care am aflat că sunt însărcinată. Mă bucur să fiu trainuită chiar de Mara mea. Și mă bucur că într-un an am descoperit despre mine atât de multe și am învățat lucruri noi atât despre mine, cât și despre oameni, în general. Am învățat într-un an cât nu am învățat la toate trainingurile la care am participat până acum. Și nu glumesc, nici nu exagerez.

Calmul mult căutat

De felul meu, sunt o persoană agitată, mă supăram și mă enervam ușor. O dată cu venirea Marei în familia noastră, am trăit multe momente în care nu înțelegeam ce are, de ce plânge la două noaptea de nici măcar sânul nu o calmează. Și încă nu am ajuns în etapa tantrumurilor, știu. În nopțile astea agitate mă mâhneam, fiind și obosită, însă calmul era acolo. Nu te poți enerva pe o ființă atât de mică și neajutorată. A doua zi, inevitabil, descopeream că îi dă o măsea sau are febră. Așadar, mi-am luat lecția de la Mara și o aplic cât de des pot zi de zi ca să îmi păstrez calmul: în spatele unui comportament sau a unei atitudini care pe noi ne supără se află cu siguranță o poveste, un suflet care are o suferință, un om care a avut o zi proastă sau o noapte agitată, un om care are gânduri cu nori negri ce îi apasă pe vena gândurilor bune. Când oferi calm vei vedea că primești calm. Nu de fiecare dată, e drept, însă merită încercarea.

Blândețea mult așteptată de la ceilalți

Blândețea merge mână în mână cu calmul. Ne dorim și sperăm ca cei din jurul nostru să ne răspundă cu calm și înțelegere atunci când apare o situație neprevăzută. Ce bine ar fi dacă am ”răsturna” acea vorbă din popor ”ce ție nu îți place altuia nu-i face” în ”ce ție îți place, fă și pentru altul”. Pentru mine, calmul și înțelegerea se traduc în blândețe. Și cum altfel îi răspunzi un copilaș care își bagă degetele în priza (pe care tu, adultul, ai uitat să le securizezi) sau sparge bolul în care i-ai pus mâncarea sau scoate toate hainele din dulap sau nu vrea să mănânce ce tu ai gătit cu entuziasm vreo oră, fix cât el a dormit? Îi spui cu blândețe că nu are voie pentru că există pericol să se rănească. Acum imaginati-vă niște situații din viața de adult, cu adulți, în care noi acționăm, de regulă, oricum altcumva numai cu blândețe nu:

• ai o prietenă care are dureri de câteva luni dar nu se duce la doctor. Tu ai insistat să meargă, i-ai repetat că trebuie să se ducă la doctor. Însă ai insistat atât de mult, pe acel ton de atotștiutor încât ce ai zis tu e considerat doar un task în plus deci nu se va duce la medic. Întreabă-te: de ce vrei să meargă prietena ta la medic? De ce îți pasă ție atât de mult dacă merge sau nu la medic? Răspunsul va fi ”pentru că țin la ea și nu vreau să pățească nimic rău”. Acum mergi la ea și spune-i exact așa: ”te rog, mergi la medic. Țin mult la tine și nu vreau să pățești ceva”. Și va merge de dragul tău. E clar că de dragul ei nu a mers până acum și nici nu va merge. Dar tu, cu blândețe, ai reușit să o convingi.
• vine soțul acasă, tu ai pregătit cina însă el nu are chef să mănânce. Înainte să apuce să ne spună de ce nu are chef să mănânce noi vom începe, cu un ton de ceartă:”bineînțeles că nu mănânci. Am muncit degeaba, tu ai mâncat în oraș”. Când nu mănâncă odrasla mică ce facem? ”Hai, mami, papă ca să crești mare, ca să ai vitamine, ca să fii sănătos!”.

În ce lume (mai) bună am trăi dacă ne-am purta mai mult noi între noi, adulții, așa cum ne purtăm cu copiii noștri, și dacă i-am trata mai des pe copii de la egal la egal (mai ales când adultul mai trage una la fund sau peste cap copilului, așa, ca să priceapă).

Managementul taskurilor

Nu am scris managementul timpului pentru că viața cu copii înseamnă, cel puțin pentru mine, că întârzii (mai) mereu. Însă de când am decis că voi lucra la un proiect tare drag mie cât timp voi sta acasă cu Mara, am descoperit că pot să mă apuc să rezolv un task fără să am cana de cafea pe birou, fără să verific telefonul de multe ori, fără să răspund la telefon dacă mă sună cineva. Am învățat să prioritizez și să mă concentrez profund în cele 30 de minute pe care le am la dispoziție într-o repriză de somn a Marei. Aici m-au ajutat mult și cărțile de managementul timpului citite în ultimii doi ani însă cel mai mult ajută presiunea: știu că am X lucruri de făcut și am X/2 timp. Așadar nu am altă șansă de a fi cât mai aproape de reușită decât să mă concentrez profund.

Și mai sunt lucruri învățate de la acest trainer minunat, în acest program de dezvoltare personală neconvențional. Le mai povestim cu alte ocazii. Rețin și pe viitor că atâta timp cât sunt deschisă la învățare voi învăța.