Nu cu microbuzul, va rog!

Când vine vorba să plec undeva alături de un grup de prieteni eu sunt cea care spune cu o față convingătoare: “Nu cu microbuzul, vă rog!”. Până acum un an şi ceva spuneam asta pentru că aveam rău de maşină însă de când umblu foarte mult în deplasări nu mai apuc să fac mofturi şi circul cu mijlocul de transport care mă ajută să îmi fac treaba la timp, fie el tren sau microbuz. Aa, şi am făcut şi şcoala de şoferi şi să zicem că am mai primit puţin ajutor şi de acolo ca să mă vindec de rău de maşină.

Ei bine, acum tot spun că nu vreau cu microbuzul pentru că nu suport şoferii (ok, ok, am mai întâlnit şi excepţii), nu suport spaţiul mult prea mic, nu suport unii oameni în vârstă, nu suport dansul maşinii şi…mă opresc aici cu enumerarea că vreau să trec la detaliere!

Şoferii conduc ca nebunii! Din amintirile mele culese în multele călătorii din ultimii ani (ani de lucru intens în deplasări) pot să vă spun că doar un şofer din zece conduce liniştit. În rest, condus cu viteză ca să ajungem cât mai repede! Şi eu vreau să ajung repede acasă însă mai bine ajung cu 15 minute mai târziu dar măcar să ajung bine!

Spaţiul prea mic! Sunt tare curioasă să aud şi păţaniile voastre din acest punct de vedere! Nu cred că există om din România care să fi circulat cu microbuzul (vorbesc de rute interjudeţene) şi să nu fi mers ca un peştişor (nu auriu, din păcate) într-o conservă. Dragul nostru şofer despre care am povestit deja mai sus, după ce că vrea să ajungă foooarte repede, mai vrea să facă şi câte un bacşiş aşa că opreşte la fiecare mânuţă care face semn de pe marginea drumului şi deşi toate locurile sunt ocupate el strigă elegant “mergeţi mai în spate, vă rog!” ca să facă loc şi călătorilor agăţaţi din mers. Şi spaţiul alocat pentru 18 călători se împarte deodată la 24 – 26 călători. Şi aerul la fel.

Cu oamenii în vârstă treaba stă aşa: nu contează că tu ţi-ai făcut rezervare şi că ai şi venit cu 30 de minute înainte să plece microbuzul pentru că trebuie să îi cedezi ei locul, adică bătrânei care a ajuns în autogară când şoferul deja pornise motorul şi dădea să iasă din parcare. Şi dacă nu îi cedezi locul vei fi un tânăr nesimţit, leneş, fără bun simţ. Şi ce fac eu în situaţia aceasta? Cedez locul doar să nu o mai aud comentând. Nu ştiu cum Dumnezeu se face că bărbaţii în vârstă nu comentează aşa, nu se iau de mine ca boala de om sănătos. Pe când pentru femeile în vârstă sunt o ţintă aproape de fiecare dată.

Şi dansul maşinii a rămas la urmă. Este vorba de acel moment în care prinzi loc exact în spate şi simţi fiecare groapă, fiecare hop, fiecare curbă şi fiecare frână. Ştiu că toţi călătorii simt asta însă sunt sigură că eu simt mai intens ca ei! Sunt eu sigură!

Acestea fiind scrise de mine şi citite de voi, vă anunţ cu tristeţe că mâine voi face drumul Brăila – Iaşi cu un microbuz care bifează toate criteriile de ma sus. Şi voi îmi veţi ţine pumnii, nu-i aşa?

Morală: Trebuie să îmi iau bicicletă pentru a evita RATP Iaşi şi maşină pentru a evita transportul cu microbuzele pentru rutele interjudeţene! Am zis! Voi începe cu bicicleta.

CategoriesCalator
  1. T&T says:

    Aveai telefonul la tine? Il aveai..Puteai sa faci niste poze? Puteai… Si apoi “dat in gat” la Protectia Consumatorului, de exemplu. D.p.d.v. legal nu are voie sa ia mai multi pasageri decat numarul de locuri pe scaune.
    Pana nu luam atitudine LA AUTORITATI (nu in vant pe bloguri) n-o sa se schimbe nimic. Chiar si asa nu garanteaza nimeni rezolvarea problemei, dar daca nici macar nu incercam, sigur nu se va intampla nimic. Tacand te faci cumva partasa la actiunea de suprapopulare a microbuzului. Pardon!

  2. Adela says:

    Si eu spun un mare “NU” microbuzului.
    In primul rand, pentru ca imi e rau de masina; apoi, pentru ca mi s-a intamplat ca soferul sa greseasca drumul si sa ne invartim in cerc, este mult prea cald vara si faci o gramada pe drum!

  3. MunteanUK says:

    Nu e nevoie să mergi în India sau Thailanda pentru experienţe palpitante în microbuze, însă – mai grav decât orice alte inconveniente! – este faptul că mulţi şoferi pun viaţa tuturor în pericol prin maniera de a conduce.

    Aglomeraţie, năduşeală, hârtoape care îţi zgâlţâie toate organele interne, pălăvrăgeli sau mirosuri supărătoare etc – toate mi-au fost suportabile în vremea când am călătorit intens (inclusiv pe rute interjudeţene).

    În mod incredibil (inclusiv pt mine însumi, când stau să-mi amintesc!), adesea făceam abstracţie că mă aflam într-o cutie de sardele mişcătoare şi îmi scoteam laptopul (unul mare şi greu, nu vreo tabletă), prindeam şi conexiune de net, apoi scriam diferite chestii în interes de serviciu…

    Totuşi, nici nu ştiu de ce m-a ferit Dumnezeu şi de câte pericole posibile am scăpat în aceste bombe pe roţi. Cel mai grav aspect acesta este – al siguranţei în trafic!

    Este adevărat că, pe distanţe lungi, trenul este cea mai bună soluţie, dar ce te faci când eşti în interiorul unui judeţ, fără maşina ta, fără buget de taxi şi constrâns de un program anume care îţi impune să fii undeva la o anumită oră?

    Nu prea ai altă varianta decât să joci al ruleta rusească, să iei un microbuz…

  4. Anca Gilca says:

    Asa este, din pacate, uneori nu avem alte variante. Pe mine m-au motivat toate aceste experiente sa fac scoala de soferi si sa muncesc mai mult ca sa pun bani deoparte pentru masina. Sper sa reusesc!

Leave a Reply to T&T Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3

mins
read

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.