Cum te tii pe tine ridicat?

Când scriu ridicat mă refer la a fi ridicat pe culmile motivării, pe culmile hărniciei, la a te menține mereu pe tine în zona acelui sentiment de împlinire. Vorbesc despre acel moment în care tu îți spui ție “cât de fain! A fost o zi plină și frumoasă azi!”. 

Când un prieten are o pasă proastă sărim cu sfaturi, cu sms-uri și poze pe Facebook haioase, cu încurajări. Culmea e că de la tine la prieteni funcționează. Când o colegă de birou are o zi nu tocmai bună ne oferim să îi facem cafeaua, mai cumpărăm o ciocolată și i-o lăsăm pe birou împreună cu un banc scris pe un post-it roz. Iar, culmea e că de la tine la colega de birou funcționează. 

Când tu ești într-o groapă de amărăciune te cerți, îți zici singur “hai, hai, acționează, fă ce ai de făcut că dacă stai și te uiți pe pereți nu te ajută”, îți faci singur o cafea mai dulce, îți cumperi singur o ciocolată, citești articolele de pe blogurile care știi că îți plac. De data aceasta însă descoperi că de la tine către tine nu funcționează acest sistem de  motivare și de ridicare pe culmea hărniciei. 

Să dăm vina pe astenia de primăvară-vară, pe oboseală sau pe ideea “ai nevoie musai de un concediu”? Poate că asta va funcționa, te vei simți puțin mai bine însă cu siguranță nu va ajuta, nu te va ridica acolo vrei să ajungi. 

Eu zic așa – cine empatizează cu mine (că da, vorbesc despre mine) să facă ce fac eu și să îmi spună dacă funcționează: fă două ture de birou, amintește-ți de toate lucrurile care trebuiau terminate ieri, apoi rulează în mintea ta un mic scenariu în care vezi care sunt consecințele și ai să vezi cum fuge asteni-lenea de primăvară-vară. Funcționează? 

Vă rog, nu îmi recomandați să citesc articole sau cărți de genul “10 modalități absolut minunate de a fi mereu motivat”. Nu se prind de mine astfel de sfaturi. Realitatea se prinde însă: 

via