Citeste si tu un profesionist!

Dacă petreceți câteva ore bune pe zi în mediul online atunci ați observat că CIPO – Centrul de Carieră al UAIC  organizează tot mai des evenimente pentru studenți pentru a-i ajuta să se dezvolte profesional și pentru a cunoaște specialiști din domeniile în care vor să lucreze.

Săptămâna viitoare, miercuri, începând cu ora 17, aveți ocazia să “citiți” unul dintre cei cinci specialiști invitați la a șasea ediție a evenimentului Biblioteca Vie. Cum se desfășoară cititul aici: voi, participanții, “împrumutați”, „citiți” și „returnați” “cărțile” după o perioadă limitată de timp, ca în orice bibliotecă. Singura diferență este că aceste “cărți” sunt persoane reale, profesioniști din domeniile de studiu de la UAIC.

Cei cinci invitați de miercuri, 12 decembrie, sunt:

  • Emanuel Martoncă, Managing Director la ThinSlices
  • Claudiu Florea, Managing Partner la Wunderkid
  • Cosmin Vaman, Redactor promovare la departamentul de Marketing Educațional al Univ. “Alexandru Ioan Cuza” Iași
  • Adrian Cantemir, Psihoterapeut și Psihiatru la Univ. de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași și la Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Socola” Iași
  • Marius Lupu, Director la Continental Automotive România – punct de lucru Iași.

Pe site-ul CIPO puteți să faceți cunoștință cu specialistul care prezintă interes pentru voi și înainte de a îl “citi”.

Participarea este gratuită. Înscrierile se fac aici.

N-ar fi rău să închei acest an făcând cunoștință cu un posibil viitor angajator al tău, nu-i așa?

 

1 thought on “Citeste si tu un profesionist!”

  1. Pingback: 21 de cuvinte în viaţă « Razvan Pascal's Blog

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *