Cartea din tren. Da, la CFR.
Săptămâna aceasta am călătorit nițel până la București și Ploiești. Cu ocazia drumului de aproximativ 6 ore Ploiești – Iași am descoperit o campanie de care nu am auzit să se fi discutat prea mult.
Când am intrat în compartiment am zărit o carte și am crezut că e a unui călător care profită de oprirea trenului pentru compania unei țigări. Apoi am înaintat și am văzut că la fiecare masă era câte o carte. Oferta era variantă: de la Moromeții până la Jules Verne și chiar cărți despre metode contraceptive. După ce mi-am identificat locul meu în acel vagon am văzut că aceste cărți erau prinse cu un lanț de piciorul mesei. Un călător a spus că e normal așa, că doar suntem în România. Nu l-am contrazis, părea prea pus pe discuții iar eu abia așteptam să răsfoiesc o carte și să aflu despre ce campanie e vorba. Spun însă acum că publicul nostru, al României, nu este obișnuit cu această idee și da, e nevoie mai întâi de educarea publicului, motiv pentru care e bine că există acele “opritoare”.
Student, pensionar, necăjit, venit de la un spital din București sau de la facultate – indiferent de tipul călătorului – toată lumea răsfoia cărțile. Ba chiar unii își căutau un alt loc, un loc mai potrivit cu gusturile lor pentru lectură.
Campania se numește “Cartea din tren” și a fost realizată la inițiativa librăriei BookLand. Unii prieteni mi-au spus că au auzit de campanie, au văzut ceva informații pe la Tv. Din păcate, campania nu a fost promovată mai deloc pe internet. Singurele două site-uri care oferă informații despre “Cartea din tren” sun site-urile companiei CFR și cel al librăriei BookLand.
Călătoriile mele vor fi, cu siguranță, ceva mai antrenante și mai plăcute. Eu mă declar încântată de “Cartea din tren”!
Călătorule, zic să te bucuri de lectură și să ai grijă de carte pentru că de ea așteaptă să se bucure și celelalte câteva milioane de români care circulă cu trenul!
Leave a Reply
mins
read
Da, am auzit de campanie, dar nu credeam ca e adevarata pana n-as fi avut ocazia sa vad cu ochii mei! Acum ca ai vazut cu ochii tai…m-am linistit si eu! 🙂
Vine bine o astfel de campanie, insa cartile in lanturi sunt un nonsens. Cartea ar trebui sa te inalte, sa te elibereze, la figurat, desigur. Da, suntem in Romania si se fura orice, dar trebuia gasita o alta metoda de siguranta.
Altfel, la multi ani!
La multi ani si tie 🙂
Asa este, cu siguranta poate fi gasit o alta metoda de a “oferi” siguranta cartilor. E un inceput totusi si cred ca trebuie incurajata si promovata campania, sa ajutam si noi la responsabilizarea romanilor.
Foarte dragut. Ma bucur sa aud ca romanii se mai bucura si citind o carte, cultivandu-se, nu doar asteptand cu sufletul la gura sa inceapa o emisiune de divertisment de proasta calitate, amuzandu-se de greselile gramaticale si tipologiile care au ajuns sa ne faca de ras in afara. Felicitari CFR si Bookland pentru initiativa, felicitari Anca pentru promovare
Cand am vazut ieri aceasta incercare de culturalizare sau de indreptare a romanilor catre carti nu am putut sa-mi zic decat ” inca o treaba romaneasca”. Cultura nu se face cu cartea legata de masa. Puteau pe langa cartile online sa aiba un fel de “meniu” de carti care puteau fi aduse odata cu “cornuri,bere,suc,apa..” in schimbul buletinului( de exemplu). Apoi, faci o treaba de mantuiala daca pui pe masa volumul 3 dintr-o carte si primele 2 nu sunt la urmatoarele mese. Mai bine porneau o campanie in care sa ne indemne sa daruim cate o carte in tren care sa mearga mai departe…Eu am mereu o carte sau 2 dupa mine si as darui oricand una daca as sti ca s-ar citi si s-ar da mai departe. “Cartea din tren” o sa aiba aceeasi soarta ca “Filmul din tren” – ecrane defecte, inchise sau furate.
PS:Ce mai faci Anca?:)
Buna, buna! Ce bucurie sa citesc ce ai scris si sa vad ca ai ajuns aici 🙂 Asa e, parerile sunt impartite cu privire la campania “Cartea din tren”. Cred ca partea buna este ca sunt oameni care citesc acele carti si care, sa speram, vor citi si cand vor ajunge acasa.
P.S.: Bine fac 🙂 Astept sa ne revedem. Ar cam fi timpul, nu? Se fac 10 ani.