Cum le aratam ce e bine?

Se împlinesc anul acesta 8 ani de când lucrez cu elevi de liceu. Nu știu dacă e mult sau puțin însă știu că în tot acest timp am descoperit tineri care, după spusele unor cadre didactice, erau cauze pierdute: nu aveau note mari, nu prezentau interes la clasă. Acești tineri au excelat în afara orelor de curs în diverse activități. De ce să nu îl încurajezi pe acel copil dacă nu îi place matematica la fel de mult ca participarea la diverse competiții de debate, spre exemplu? 

Ne place să fim Gică-contra. Dacă un copil învață foarte bine atunci e tocilar și nu va ști să se descurce în viață pentru că a stat cu nasul în cărți mereu. Plus că nici nu vei vrea să îl angajezi pentru că nu are pic de experiență. Pe de altă parte, dacă un elev face voluntariat apare clasica replică cum că știm noi cum se face voluntariatul: întâlniri periodice unde doar se discută și apoi se merge la bere. Cum să facă un elev să știe că îi va fi bine dacă oricum ar face nu este încurajat chiar de profesorii săi în care ar trebui să vadă modele? 

Săptămâna trecută am cunoscut două eleve care învăță foarte bine și sunt și voluntare. Ba chiar ocupă și funcții în Consiliul Elevilor. Mai mult decât atât, tocmai au revenit din China: una dintre ele a stat câteva zile fiind plecată în cadrul unui proiect și cealaltă a stat o lună pentru că a câștigat o bursă. Primesc ele oare felicitări de la toți profesorii? Nu vreau să căutăm vinovați și să judecăm, nu acesta e rolul meu. Vreau doar să încurajăm elevii din România să iasă cât mai des din zona de confort, să fie cât mai motivați să învețe și la școala și în afara ei. Până să ajung eu în liceul tau și să vorbesc cu ei, să îi incurajez, mă bazez pe tine, domnul profesor, că îi vei arăta elevului tău, foarte bun sau mediocru, că e ceva ce știe și el să facă foarte bine și că muncind la acel ceva îi  va fi bine!

Jumătate de liceu am fost pasionată de matematică, am participat la concursuri și olimpiade. Cealaltă jumătate am fost pasionată de voluntariat și partea frumoasă a fost că eu am avut înțelegere din parte profesoarei de matematică. Da, a fost nevoie să vorbesc sincer cu dumneaei și să îi explic (chiar cu lacrimi la un moment dat) că efectiv nu mai sunt pasionată de matematică și doresc să îmi canalizez energia pe activitățile de voluntariat. A înțeles și chiar m-a încurajat.

Fac toți profesorii așa, încurajează toți profesorii elevii în momentul în care este identificat acel izvor al motivației?  Nu putem schimba sistemul de învățământ atât de ușor pe cât ne-am dori, nu putem schimba politica, nu putem schimba răutățile din jurul nostru, nu putem schimba lume oricât de mult am visa la asta și oricât de optimiști am fi. Însă putem schimba ceva la noi și îi putem motiva și încuraja pe cei care reprezintă viitorul, care ne sunt frați mai mici, copii, veri, prieteni buni, ajutându-i și pe ei să schimbe ceva la propria persoană. Ca piesele de domino. Putem face asta, așa-i?

Sursa foto: aici