Proactivitate, ma cunosti?

Mă gândeam de câteva zile bune să scriu despre proactivitate aşa că, mai întâi, l-am întrebat pe domnul Google ce ştie. Deloc surprinzător, am citit despre cum te ajută proactivitatea să ajungi un om de succes, cum să îţi dezvolţi această competenţă din timpul facultăţii, de ce să fii proactiv la locul de muncă. 

Nu vreau să mă repet, cel puţin nu azi, aşa că nu voi poposi cu literele de pe tastatură la “proactivitatea pe plan profesional” ci la cea din planul personal. 

Apreciez proactivitatea prietenilor mei în relaţia noastră. Pentru mine, proactivitatea lor însemnă că îşi doresc să petrecem timp împreună, că le place compania mea, că deşi sunt foarte ocupaţi şi-au făcut timp şi pentru mine, că vor să mă vadă zâmbind. Care e cea mai întâlnită întrebare după o anumită perioadă de timp în relaţiile de prietenie? “Numai eu să te sun?” pare a fi cea de care ne-am lovit toţi, măcar o dată. 

Ne ocupăm atât de mult să fim proactivi pe plan profesional încât uităm că această noţiune poate, foarte bine, să aducă bucurii şi pe plan personal. Succesul vine şi, cu puţin noroc şi multă muncă, nu pleacă de lângă noi. Prietenii însă s-ar putea să plece dacă se simt neglijaţi, neînţeleşi, neascultaţi sau dacă vor ajunge să aibă acel sentiment frustrant cum că doar ei trag de noi să ne întâlnim, să povestim, să păstrăm legătura. 

Cunosc persoane cu care am dezbătut această temă şi mi-au zis simplu: “Aşa sunt eu, nu am iniţiativă” şi au demonstrat totuşi că, în rarele cazuri în care au fost proactivi, au adus fericire celor care îşi doreau asta.

Aş zice că proactivitatea indivizilor implicaţi într-o relaţie este cheia. Da, bagi cheia în contact şi îţi suni prietenii care ştii că ar vrea să vadă iniţiativă la tine. Iniţiativa celor de lângă noi ne face să ne simţim doriţi. 

Şi uite aşa am repornit acea maşină care ne consumă când suferim însă ne alimentează cu sentimente bune când suntem fericiţi: prietenia. 

Sursa foto: aici