Student in Danemarca: Manu Enache

Mai facem o oprire in Danermarca. Vă mai amintiţi că Diana Căciuleanu ne-a povestit cum e să fii student în DK şi a vorbit mereu la plural? A venit rând Manuelei Enache să ne povestească experienţa studiului în Danemarca. Şi Manu vorbeşte la plural pentru că e insoţită de Diana.

Manuela Enache este studentă la “Comunicare şi relaţii publice” în Iaşi. A fost anul trecut pentru un semestru în Vilborg şi de vreo trei săptămâni s-a reintors în fosta capitală daneză de care i-a fost dor.

Manu a ales să răspundă la interviu într-un mod deosebit. Să o citim pe Manu.

A început din nou nebunia. E dulcea îmbulzeală de emoție și lacrimi stoarse din interior, e noaptea aceea în care ai senzația că vei avea timp să le spui tuturor „la revedere” și ei să-ți spună să ajungi mare, să le scrii sau să nu-i uiți niciodată. Nici în acea clipă tu nu ești conștient că pleci. Picioarele îți sunt țintuite în podea și încerci să privești cât mai clar fețele lor. Despărțirile sunt mai ghidușe decât ne așteptăm și nu ne dăm seama dacă noi plecăm cu adevărat sau doar ceilalți sunt cei care ne văd ajunși undeva departe, undeva unde ceilalți ne fac să zâmbim mai mult.

 Pășesc spre ultimele ore. Am verificat biletele de avion și mă îndrept spre o nouă experiență pe un tărâm care vorbește despre faptele vikingilor și prinde în cerul nopților de iarnă o parte din lumina zilei.

A fost un moment în care mi-am descoperit dorința de a cunoaște cât mai multe despre diversitate. Nu mă mulțumeau  cursurile din țară și vroiam foarte mult să gust din poveștile Erasmus care au început să mă fascineze puțin câte puțin. În trei zile am reușit să așez într-un dosar actele noului meu vis. Siguranța a venit abia în clipa în care, împreună cu Diana Căciuleanu, am spus bun-venit celor 40 de studenți Erasmus alături de care ne-am petrecut cele mai frumoase 4 luni în Camp Logos, Beta Building, VIA University College – Viborg Danmark.

Fie că îți place sau nu rugbrød, că știi sau nu să mergi pe bicicletă nu ai cum să nu te îndrăgostești de Viborg, de țara poveștilor lui H.C. Andersen, de Danemarca. Povestea noastră nu pare a fi una tipică, nu este opera scriitorului sus menționat și nici parte din filosofia lui Kierkegaard. Ne-am potrivit atât de bine cei ce eram acolo și nu a apărut nici un conflict iar relațiile interpersonale par a nu se potrivi cu teoriile învățate la facultate. Deși naționalitatea română era cea pregnantă acolo, limba engleză era musai a fi cea oficială, și în afară de câteva glume despre imaginea pe care o au românii, nu s-au sesizat prea multe diferențe.

Prima zi la universitate nu a fost o întâlnire formală într-un amfiteatru rece, ba dimpotrivă, am avut parte de o sală plină de zâmbete, de un cântec ce a devenit parte din cultura „organizațională”, melodia ce încă ne trezește un gând de melancolie oriunde ne-ar găsi. Ni se face turul universității și studiem pentru 4 luni Animation as a learning tool, suntem fermermecați de Caroline pentru răbdarea ei în tehnicile de animație de la cut-aut animation la clay animation, de Børge pentru sarcasmul său și iubirea pentru artă, de Tommy pentru rolul de buddy pe care și l-a îndeplinit mai mult decât foarte bine și, mai ales, de Birgitte pentru că este persoana gata să te ajute în orice clipă, să găsească soluții în  momente de criză și să managerieze foarte bine orice e-mail cu titlul complaint referitor la petrecerea din weekend, chiar și pe cele aparent imposibile, îi zicem noi Mama B.

Alături de alți 40 de oameni pe care i-am întâmpinat cu ceai și căldură atunci când au venit, am trăit cele mai frumoase zile chiar dacă am avut senzația că începem să ne țesem propria lume. Nici în ziua de astăzi legăturile pânzei de păiajen nu s-au rupt și este cel mai crud sentiment pe care îl resimte fiecare, acela de a ne fi înțeles atât de bine în perioada Erasmus apoi ni s-a luat orice drept de a ne bucura de spațiul și ceea ce creasem până atunci. Ne-a rămas The Moustache, un ziar în care s-au scris vrute și nevrute, care a rămas pe site-urile universității, ale orașului Viborg și a continuat să apară chiar și atunci când am lăsat în urmă Danezia.

Ne-am întors. Am luat cu noi amintiri, animații și lucru în echipă, karaoke în Dickens, cumpărături de la H&M, Føtex și Fakta, cel mai greu cuvânt danez rødgrød med fløde și oameni pe care nu-i vom lăsa să ne uite niciodată.

Pentru studenții români, suportul financiar Erasmus este de-ajuns pentru a te descurca în micul orășel, fostă capitală. Dacă te gândești că îți va fi dor de familie și pâinea la 2 lei de la Panifcom, te poți obișnui foarte bine și cu cea de aici, la același preț iar familia îți va fi aproape la întoarcere, când te vei gândi la prieteniile legate aici. Peisajele, cele două lacuri, vântul dinspre mare și casele din cărămidă roșie te lipesc de locul acesta. Ce m-a făcut să mă întorc au fost oamenii care au crezut și au susținut ideile noastre.

 De la deșertul din Danemarca până în Skagen unde se dă bătălia între valurile Mării Baltice și ale Mării Nordice, experiența Erasmus mi-a rămas în …metabolism. Îmi sunt sărace cuvintele pentru a descrie experiența pe care am  trăit-o, de aceea ne-am întors și sperăm să ne continuăm studiile în Danemarca unde educația este gratuită, unde sperăm să adăugăm și o altă perspectivă asupra domeniului pe care îl studiem. Putem spune că încercăm să „pieptănăm” imaginea țării în ochii celor pe care-i întâlnim și prin ceea ce facem. Momentan iubesc România și Danemarca la fel de mult. Nu vă sfiiți de o astfel de experiență și îmbrățișați provocările, nu purtăm pentru mult timp vârsta de 20 de ani. Vă îmbrățișez cu drag din Viborg, Danemarca.