Anca Gilca
Tanar. Doresc sa am casa mea.

Tanar. Doresc sa am casa mea.

Mar 15

Anul trecut, în perioada în care îmi căutam chirie, mi-am zis clar că trebuie să fac ceva să nu caut chirie de prea multe ori. Așa că la începutul lunii ianuarie am fost la câteva bănci să mi se explice și mie, pe limba mea, ce înseamnă credit ipotecar, ce e Prima Casă, ce înseamnă DAE.

Am priceput eu cât de cât ce mi s-a explicat la bancă însă mi-am zis că trebuie să mă sfătuiesc cu prietenii mei care au deja credite bancare. Am ajuns la concluzia că ne este teamă de credite ca de zilele în care ploaia a lăsat bălți multe pe stradă. Și asta ne face să ne contrazicem cu colegii noștri care și-au jurat că nu vor mai aplica pentru un credit sau cu colegii care sunt de părere că nu ai ce să faci, creditul este singura soluție în unele situații.

Am cunoștințe în jurul meu care au reușit să aibă casa proprie. Am analizat modalitățile prin care au reușit ei și am încercat să îmi dau seama dacă mi se potrivește vreo modalitate:

  • Au primit moștenire – clar (și foarte clar) nu sunt atât de norocoasă!
  • Au strâns bani la nuntă de cumpărat un apartament/o garsonieră – în următorii patru ani nu mă mărit sigur, vreau să am casa mea mai devreme de cei patru ani deci trebui să caut o altă modalitate
  • Au muncit în străinătate (ori alături de partenerul de viață ori separat) câțiva ani și apoi au reușit să cumpere ceva cu bani în mână – dacă e să aleg între a face ce îmi place deși asta înseamnă să plătesc chirie și a face o muncă doar de dragul banului atunci aleg să plătesc chirie în continuare
  • Au stat cu părinții – Nu! Nu!
  • Au stat cu chirie ani la rând (sau cu părinții), au strâns bani și apoi au devenit proprietari de  apartament/casă – nu e o soluție de tăiat de pe listă (în afară acelei părți – stat cu părinții) însă permiteți-mi, vă rog, în naivitatea mea, să cred că voi avea casa mea înainte de 30 de ani (ai mei, nu ai lui Alex! – prietenii știu de ce)
  • Au făcut un împrumut pe 30 de ani și au devenit fericiți deținători de casă/apartament și, totodată, rată – variantă pe care am luat-o în calcul și care pare și pentru mine o soluție

Și acum vine partea în care cei din jurul meu aduc argumente pro și contra creditelor ipotecare. Puteți fi și voi acei oameni. Eu ascult cuminte toate părerile, citesc toate informațiile. Ba chiar am căutat forumuri, am citit despre diverse experiențe (oameni care au plătit cu amărăciune sau oameni care s-au împăcat cu gândul că există dobândă și au plătit gândindu-se că doar așa pot avea casa lor), am găsit calculatoare de credite cu diverse scenarii, am trimis mailuri la agenții/bănci.

Există oare soluția perfectă în cazul în care nu faci mulți bani la nuntă sau nu moștenești vreo proprietate? Spuneți-mi voi, vă rog, dacă ați găsit-o ca să o pot urma și eu. Până una alta, pregătesc banii de chirie pe luna următoare, mă străduiesc să pun bani deoparte pentru avansul specific programului Prima Casă și sper ca mai devreme de cei 30 de ani ai mei să vă salut și să vă scriu dintr-un apartament pe-al cărui titlu de proprietate va apărea numele meu.

5 comments

  1. Am inteles ca prin creditele de la banca vei da de 2-3 ori mai multi bani inapoi. Poate o solutie e sa pui bani deoparte sa cumperi o bucata de pamanat, inafara orasului, intr-un sat aproape. Iar cu banii de la nunta sa va ridicati propria casa. Ori poti cauta apartamente care sunt executate silit de banci. Le poti obtine la jumatate de pret, depinde de cauti si de noroc. Dar aici vei avea nevoie de ajutorul parintilor si de evitat bancile.

  2. Ohoo, Razvan, asa este, platesti de vreo 2 ori mai mult avand in vedere dobanda. Pana ma marit eu mai dureaza ceva vreme asa ca nu e o solutie 🙂 Ma gandesc serios la un imprumut insa inca analizez.

  3. T&T

    De acord cu Razvan…astfel de decizii se iau cu mintea, nu cu sufletul. Momentan (permiteti? 😀 ) nu cred ca e momentul sa te bagi intr-un imprumut pe termen lung.

  4. Anca

    O data cu finalizarea RIUF-ului s-au modificat si planurile 🙂 Pun imprumutul pe hold.

Leave a Reply