Anca Gilca
Si pe tine te-ar ajuta, nu?

Si pe tine te-ar ajuta, nu?

Aug 28

Prima mea călătorie cu avionul a avut loc acum vreo doi ani și a fost o cursă internă: Timișoara – Iași. Peste vreun an am avut ocazia să ajung în două aeroporturi din Turcia și mi-am dat seama că îmi făcusem o impresie greșită despre cum arată de fapt un aeroport și cum te deplasezi către destinația ta finală din oraș. 

Mai adaug aici și că după ce am aterizat în Iași și mă tot miram de cât de mic poate fi aeroportul ieșean am ales să merg acasă cu un taxi. Taximetristul m-a întrebat liniștit dacă poate să mai ia pe cineva ca să mai facă un ban în plus. Am fost de acord însă am fost și cu ochii pe ceas (la propriu) și am observat cum cursa mea a început cu 4 RON pe ceas. Am ajuns la destinația mea și când să plătesc i-am atras atenția taximetristului că am văzut cu ce tarif am plecat de la aeroport, tarif care nu coincide cu suma notată pe ușa mașinii. A recunoscut că a pornit ceasul cu ceva timp înainte să mă urc eu și că a încercat și el așa că a zis ca eu să îi plătesc cât consider. Mențiune importantă: călătorul extra pe care taximetristul l-a luat ca să mai facă un ban în plus nu înțelegea nimic pentru că era german.

De atunci întreb înainte de a mă urca în taxi dacă îmi dau bon cu ștampilă și dacă observ ceva neînregulă cu tariful arătat de ceas cobor și iau alt taxi. Mult mai simplu ar fi dacă ar exista un mijloc de transport în comun (autobuz, microbuz) către aeroport de la gară sau centru sau de la aeroport către un punct din oraș.

Pentru că pe mine m-ar ajuta un astfel de mijloc de transport și știu că și pe tine te-ar ajuta am semnat petiția și te invit și pe tine să faci la fel și, la rândul tău, să îi îndemni și pe cunoscuții tăi să semneze: este vorba despre petiția prin care solicităm autorităților publice să introducă o linie de transport public către aeroport (Gara Mare-Centru-Aeroport). Acest demers face parte din campania “Ieșenii vor aeroport”.

Să nu uităm că aceasta este o situație în care doar fiind mai mulți ne creștem șansele ca demersul să aibă un final fericit!

1 comment

  1. Multumim pentru sprijin, Anca! Avem nevoie de aceasta alternativa asa ca speram sa unim suficient de multi oameni care sa solicite asta de la autoritati!

Leave a Reply