Anca Gilca
Povestea unei tinere din Chisinau care studiaza in Danemarca

Povestea unei tinere din Chisinau care studiaza in Danemarca

Mar 05

Studiile în străinătate reprezintă o provocare mult așteptată și gustată de unii tineri sau, dimpotrivă, o provocare la care nu răspund alți tineri. Irina Duracov, absolventă a unui liceu din Chișinău a ales să spună “da” studiului în străinătate. Mai mult decât atât, Irina s-a pregătit încă din clasele gimnaziale pentru acest moment important din viața ei. A fost acceptată la o importantă universitate din Londra însă pe ultima sută de metri s-a răzgândit și a ales o altă destinație de studiu. Acum studiază International Sales and Marketing Management la VIA University College în Danemarca și, deși a întâmpinat greutăți, Irina este foarte încântată de alegerea făcută și încurajează și alți tineri din Republica Moldova să îndrăznească să ia o decizie care ar putea să le schimbe viitorul.

Într-un scurt interviu Irina a povestit cum a început povestea studiului în străinătate pentru ea, care au fost greutățile de care s-a lovit, cum se descurcă cu banii și cum a reușit să treacă cu bine peste toate și să se bucure de viața de student internațional.

Ce te-a determinat să aplici la studii în străinătate?

Să aplic la studii în străinătate a fost ca un ‘must do’  încă din clasele gimnaziale. Cel mai important motiv a fost tipul de diplomă care îl pot primi în strainatate, căci cine nu-și dorește o diplomă recunoscută internațional? Un alt stimul era dorința de a cunoaște oameni noi, de alte naționalități, de altă cultură și mentalitate. De asemenea, eram curioasă să cunosc libertatea și independența la o vârstă mai fragedă pentru că mai mereu eram legată de liceu și de casa părinților. Cred că un ultimul lucru pe care aș putea să îl menționez e că învățând în străinătate apar foarte multe oportunități și dacă faci alegeri corecte multe uși se deschid pentru viitoarea ta carieră.

 Ai fost acceptată la o universitate din Marea Britanie. Totuși, tu ai ales Danemarca.

Decizia mea s-a schimbat în două – trei săptămâni când, din simpla întâmplare, am aflat de la o prietenă de posibilitatea de a studia în Danemarca gratis. Totuși, nu studiile fără plată m-au motivat să aleg Danemarca, dar pur și simplu faptul că în Marea Britanie sunt o mulțime de studenți din Republica Moldova iar eu îmi doream să studiez într-o universitate cu cât mai puțini moldoveni pentru a putea cunoaște tot mai mulți oameni din țări și culturi diferite.

Oricât de multe planuri ai face și soluții de rezervă ai găsi tot apar greutăți.

Aici e punctul culminant. Au fost  multe bariere chiar din prima lună cum am ajuns în Danemarca. Inițial cred că problemele erau tipice și asemănătoare cu problemele altor studenți care au plecat în străinătate, ca de exemplu: găsirea unui loc de trai, acomodarea cu universitatea, profesorii și chiar orașul. Comunicarea în engleză a fost mai stresantă la început, era multă informație de învățat și, desigur, un sistem de studii total diferit de cel de acasă.

Care sunt costurile tale ca student și cum te descurci financiar?

E costisitor să trăiești ca student în Danemarca. Desigur, sunt o mulțime de studenți care lucrează part-time pentru unele agenții care, în principiu, au nevoie de forță de muncă ieftină. Eu am decis să-mi limitez unele cheltuieli și să mă concentrez asupra studiilor. Pentru moment mă descurc și așa, mai primesc unele colete de la părinți, închiriez  o camera în casa unui danez și locuiesc aici cu o bună prietenă, deci totul e bine. Cel mai mult însă mă deranjează biletele de avion nespus de scumpe, dar în rest e ok și suportabil.

 În încheiere, Irina a transmis un mesaj tinerilor din Republica Moldova

Un mesaj pentru doritorii din Republica Moldova să aplice la studii în străinătate ar fi să analizeze foarte bine universitățile și oportunitățile care sunt, căci unele țări, și chiar universități, par a fi inaccesibile din punct de vedere financiar sau cel al cerințelor de intrare, însă nu întotdeauna e așa.

Totuși, inițial cred că important e ca această decizie să nu fie doar un capriciu sau un trend, cum a devenit în ultimii ani, ci cu adevărat o necesitate, un scop motivat de dorința de a cunoaște mai multe și cu anumite planuri de a-ți crea o carieră undeva peste hotarele țării.

Dacă vrei să afli informații detaliate despre oportunități de studiu în străinătate sau să vorbești cu tineri care studiază în Marea Britanie, Olanda, Danemarca sau România vino la RIUF – Romanian International University Fair pe 21 martie 2013, la Hotel Unirea Iași. RIUF este cel mai mare târg de universități din Europa de Est. Înscrie-te pe http://riuf.ro.

Acest interviu poate fi citit și pe HotNews.md.

Leave a Reply