Anca Gilca
O pastila nu va fi de ajuns.

O pastila nu va fi de ajuns.

May 22

Fiecare dintre noi a spus “merg la farmacie să îmi iau niște pastile și o să îmi treacă” de prea multe ori. Durere de cap, durere de măsea sau burtă sau dureri în locuri ale corpului în care poate nici nu știam sigur ce organe aveam și tot ce puteam spune era “mă doare aici” – pentru toate acestea noi am ales în repetate rânduri să mergem la farmacie și să cerem o pastilă care să ne alunge durerea. Până să treacă durerea îți spui că vei merge la doctor dar după ce trece durerea uiți de doctor, te lași îmbătat de bucuria momentului.

De curând am ajuns la spital, de urgență, cu o colegă de birou. Mai bine de trei luni am auzit-o cum a spus că o doare, am văzut-o cum se scurgea pe sub birou de durere, am văzut-o cum plângea. Mereu îi spuneam să meargă la doctor. Nu doar eu ci toate colegele din birou. Nu s-a dus, mereu a amânat. În ziua în care am ajuns la spital nu a avut de ales, se simțea atât de rău încât nu mai avea putere să se opună și să spună că nu vrea, că o să îi treacă sau că nu crede că are suficienți bani la ea. Așa că aproape forțat a mers la doctor. Au fost un control, o ecografie și apoi o operație. Acum se simte bine, nu a avut nimic serios, cum spunem noi de obicei.

Această problemă însă a chinuit-o luni de zile, a luat mult prea multe pastile pe de rost, după ureche, a plâns de durere, nu a dormit nopțile, nu s-a bucurat de Sărbătorile de Paște. Rezolvarea acestei probleme a durat vreo patru zile: una la control și alte trei în spital. Rezolvarea acestei probleme i-a adus liniște, nopți în care se poate odihni și gânduri mai puțin întunecate.

De unde veneau gândurile întunecate ale colegei de care vă povestesc? Din “mi-e frică de ce-ar putea să îmi spună că am”. De aici vine amânarea și pericolul ca o problemă care la început este banală să devină extrem de serioasă. Dacă te prefaci că nu vezi o problemă nu înseamnă că o faci să treacă sau că nu mai există.

Mergeți la doctor la timp. Cedați cicălelilor celor de lângă voi care vă iubesc și vă bat la cap să mergeți la un control că, vorba aia, “nu ai mai fost de un an la ginecolog și știi că nu e bine”. Acționați, nu doar răspundeți cu “da, știu că ar trebui să merg, dar nu e acum momentul potrivit”. Ba acum este momentul potrivit să aveți grijă de sănătatea voastră. Mai târziu boala vă va pedepsi și vă va spune că nu mai e momentul potrivit să vă trăiți viața cu aceeași poftă cu care ați trăit-o când ați fost sănătoși.

O pastilă nu va fi de ajuns să vindecați cancerul la col uterin. 6 femei mor zilnic în România din cauza cancerului la col uterin –  nu știam acest lucru până să aleg să mă implic în campania desfășurată de Centrul Medis din Iași. Te încearcă cumva un gând ca “nu mi se va întâmpla mie, nu voi fi eu printre cele 6″? Atunci analizează-ți puțin stilul de viață: fumezi? ai o alimentație haotică? iei anticoncepționale de ceva vreme? ai antecedente de cancer în familie? Ar fi bine să îți faci testul Papanicolau. Femeile care au peste 21 de ani și și-au început și viața sexuală trebuie să facă o dată pe an acest test. Nu doare, nu durează mult procedura de recoltare  și te poate salva.

Din toate materialele pe care Centrul Medis mi le-a pus la dispoziție în cadrul acestei campanii m-a speriat cel mai tare o informație: aproape 60% din femeile diagnosticate cu cancer de col uterin, una dintre cele mai comune cauze ale morții la femei, nu au efectuat Testul Papanicolau în ultimii 5 ani de la diagnostic.

15 minute din timpul tău + 50 RON din veniturile tale – atât costă testul Papanicolau. Viața ta cât costă?

Leave a Reply