Anca Gilca
Impresii de 10. De la 10.

Impresii de 10. De la 10.

May 18

Sunt momente în care ne rătăcim și nu prea mai știm cine suntem, ce ne face fericiți cu adevărat, ce rost să faci ceea ce faci în prezent. Cică e normal să te mai oprești, să îți permiți să te rătăcești și să îți răspunzi singur la unele întrebări sau să cauți la alții unele răspunsuri.

În aceste momente eu am reținut trei idei importante care mă ajută să mă regăsesc de obicei. Și pentru că s-a întâmplat ca aceste momente să se suprapună cu mutarea mea într-un nou loc, la etajul 10, mi-am dat seama că toată nebunia din primele cinci luni ale anului se adună într-o săptămână de mutări. Și regăsiri.

  • Nu toate succesele se măsoară în cifre. Sunt factori care ne influențează munca și nu depind de noi. Dacă acești factori ne influențează munca în mod pozitiv atunci ni se spune că am fost norocoși, dacă însă factorii ne influențează munca negativ atunci ne asumăm vina. Succesul este măsurat de cele mai multe ori în cifre: câți, câte, procentele, câștigurile. Și cifrele te pot face să simți fericire sau să îți vină să te ascunzi așa cum un struț o face. În acele momente de struț trebuie să existe putere pentru a găsi fericire dincolo de cifre, pentru a găsi fericire în acele mesaje care îți spun “eu rămân cu toate lucruri învățate de la tine, lucruri mai importante decât orice cifră!”. În fond, în acele mesaje este fericirea și puterea de a trece peste cifrele care au ieșit prost! Ce legătură are asta cu etajul 10? Când urci până la etajul 10 într-o zi în care liftul este stricat ai putea spune că ai o zi foarte proastă, dar când de acolo, de sus, te uiți pe geamul care trebuie îți dai seama că este unul dintre cele mai bune lucruri care ți s-a întâmplat acea zi: să ajungi acolo sus, nu contează cum și câte scări ai numărat.
  • Vezi partea plină a paharului. În toate lucruri care ni se întâmplă și care par rele sau proaste vei găsi ceva bun. În toate persoanele cu care noi lucrăm, vorbim, trăim există cel puțin o parte bună oricât de ascunsă și de nevăzut ar fi ea la început. Din orice eșec tragem niște lecții care ne vor ajuta să fim ceva mai deștepți decât alții data viitoare. Ce legătura are asta cu etajul meu 10? Pe geamul meu de la balcon am parte de o priveliște superbă a Iașului și de răsăritul de soare. Pe geamul vecinei mele din față sau pe geamul din holul scării poți vedea cimitirul Eternitatea în toată splendoarea lui înspăimântătoare. Sunt norocoasă că am primit partea plină a paharului cu ocazia acestei mutări și că am ocazia să o servesc cu ocazia fiecărei dimineți! Aa, babele de pe scară tot în acest film rămân însă cui îi mai pasă de ele atunci când vezi partea plină a paharului de la 10?
  • Amintește-ți mereu de ce faci ceea ce faci – fie că vorbim de relații de prietenie sau de iubire, fie că vorbim de proiecte la care lucrăm trebuie să recunoaștem că există zile rupte din cărțile cu povești sau din rubrica poveștilor de succes din Forbes și zile rupte din versurile lui Bacovia. În zilele în care lucrurile nu mai par a fi dintr-o carte cu happy end și îți vine să o închizi de tot e bine să te întrebi ce te-a motivat înainte, ce te-a făcut să vezi ce e mai bine în oamenii de lângă tine sau în proiectul la care lucrezi. O dată ce ai găsit răspunsul înseamnă că îți vei scrie sigur happy end-ul. Despre asta e vorba: ne scriem singuri poveștile și dacă nu ne mișcăm povestea nu se va scrie singură și nu o va scrie nimeni în locul nostru. Legătura cu etajul 10? Se ia omul îngândurat, i se toarnă o cafea cum numai lui îi place sau un pahar de vin din sticla preferată, se pune pe balcon la meditat. Sigur va găsi cele mai bune răspunsuri și va ști care este firul narativ pe care trebuie să meargă.

Am încălecat pe-o șa și v-am spus lecțiile mele din ultimul timp.

 

2 comments

  1. T&T

    Deci in busuioaca veritas ! Un vin de…10! :D

  2. Anca

    Asa este :)

Leave a Reply