Anca Gilca
Emotii in metri patrati: Parcul Vigeland.

Emotii in metri patrati: Parcul Vigeland.

Jan 04

Duminică a fost prima zi petrecută în Oslo și puținele ore cu lumină din zi ne-au permis să vizităm puține locuri în comparație cu cele planificate, notate pe o hârtie cu cuvinte norvegiano-româno-englezești. După ce s-a înserat – cam la ora 15 a României – am ajuns la Parcul Vigeland cu gândul clar că aceasta este ultima oprire a zilei. Așa este, a fost ultima oprire însă cu promisiunea că vom reveni. Ieri a fost ziua în care ne-am străduit să învingem lumina zilei care parcă nu mai venea și să mergem cât mai devreme la Oslo.

Statui care să transmită atâtea emoții nu am mai văzut. De fapt mai toate statuile văzute de mine până acum au fost statice. Duminică am parcurs cei 450.000 de metri pătrați ai Parcului Vigeland și am văzut sculpturile celui care a dat numele parcului: Gustav Vigeland. Tot mergând și admirând am întrebat dacă cele peste 200 de sculpturi au fost realizate de un singur om. Răspunsul a fost da. Gustav Vigeland a construit  toate sculpturile în cinci ani de zile și a făcut ca parcul să devină reprezentativ pentru Norvegia și să fie cel mai mare parc de sculpturi din lume construit de un singur artist. 

Intrarea în parc este gratuită. Rezervați-vă cel puțin două ore pentru a vizita, admira, simți și înțelege emoțiile sculpturilor. Sper totuși să aveți parte de o vreme mai prietenoasă cu turiștii față de cea care de care am avut parte noi.

Împărtășesc cu voi câteva poze din cele prea multe făcute ieri.

Stefana Arteni

Leave a Reply