Sunt

Dacă ați mai fost prin ”casa mea” din online atunci în acest moment observați schimbarea și vă întrebați ”dar ce s-a întâmplat?”. Am început să scriu pe blog în 2008. 

La un moment dat am făcut o pauză, ceea ce le mai recomand și oamenilor din jurul meu. În pauze ai timp să îți auzi gândurile, să te redefinești. Mi-am zis că e timpul să revin pe blog, au trecut niște ani de pauză, sunt o altă versiune a mea, cu alte experiențe de împărtășit.

Cine sunt dincolo de ce știu să fac

Sunt un om pasionat de învățare – înainte de orice, îmi place să învăț eu despre mine, apoi despre ceilalți și despre lume. Am învățat ca atunci când nu știu ceva să întreb sau / și să caut informația. Un simplu search pe Google sau pe Youtube, o carte răsfoită sau un mesaj pe Whatsapp către cineva mai priceput mi-au adus multe răspunsuri valoroase. 

Sunt un om care își pune multe întrebări existențiale și asta uneori îmi ocupă toată suprafața minții mele. 

Sunt un om care caută explicații, conexiuni și răspunsuri la întrebări din domenii diverse. Cred că aș putea să spun că sunt foarte curioasă.  

Sunt mama a doi copii fantastici, soția care caută să nu intre prea des în zona de nagging (știu, știu, misiune grea), prietenă, nănuță de copii fantastici, nașă, fiică, client de terapie, client de coaching și mai adăugați voi din ce pălării mai purtați zilnic. 

Ce știu să fac

În 2011 am făcut cunoștință cu antreprenoriatul social și managementul de proiect. Și mi-a plăcut foarte mult așa că, niște ani mai târziu, am adunat un bagaj generos de cunoștințe de management de proiect, scriere de bugete, analiză financiară, scrierea propunerilor de business, organizare de evenimente, coordonare de echipe, resurse umane, schimbare organizațională, learning and development.

Mă pasionează și știu să fac și training. De la scrierea programului până la livrare și integrarea feedback-ului participanților în sesiunile viitoare. În 2008 am ținut primul meu training și de atunci a fost vorba doar de timp, dedicare, pasiune și colegi de echipă extrem de faini ca să îmi dau seama că îmi place foarte mult. Public speaking, management de proiect, antreprenoriat, leadership, recrutare, feedback, orientare în carieră, train the trainers, decision making – câteva dintre temele trainigurilor susținute până acum.

Ce mă pasionează

Educația – cred cu o tărie enervantă (pentru unele persoane) că educația este motorul societății așadar trebuie să ne unim forțele pentru a schimba educația din România.

Învățarea – citesc cât pot de mult, mă mai alint cu un podcast când sunt la plimbare sau spăl vase (nu are rost să irosim timp, nu?), TED-urile sunt printre preferatele mele, coursera.org mă mai atrage cu câte un curs care mă scoate din zona de confort. Am absolvit MBA-ul la Maastricht School of Management Romania. Momentan sunt studentă – coach în formare la One2Coach. De când am devenit mama citesc tot ce îmi pică în mână despre parenting, îngrijirea și creșterea copiilor, psihologie (a copilului și a adultului).

Mai pot adăuga aici și înghețata de vanilie, eclerul, serialul Friends. 

Mai multe informații despre mine găsiți și pe LinkedIn

Proiecte în care am fost sau încă sunt implicată:





Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.