Anca Gilca
Ce mai citim #1

Ce mai citim #1

Aug 23

Contrar a ceea ce am auzit și a ceea ce am presupus (că nu voi mai avea timp de nimic după ce voi avea copil), vă spun sincer că am citit mai mult în ultimul an și jumătate decât am citit în ultimii 4 ani (la un loc) până să o am pe Mara. Așa este, o dată cu venirea în familie a unui copil, timpul capătă alte dimensiuni.

Am făcut o prioritate din a citi. Am citit când dormea Mara sau când o alăptam (și știți că unui bebe îi place să stea mult la sân) sau când ieșeam la plimbare cu căruțul (și Mara încă avea răbdare să stea în căruț) sau când dormea afară în sistem. Săptămâna trecută am citit câteva pagini bune, chiar cu spor, când ne plimbam la 6 – 7 dimineața pe afară (așa e când caninii vin o dată cu roșu în gât).

Ce am citit? De toate. Dezvoltare personală, time management, psihologie practică, parenting, despre sarcină și naștere, despre alăptat, beletristică. Ba chiar am citit și ceva economie și matematică. Azi vreau să vă povestesc pe scurt despre două cărți foarte potrivite pentru mamele interesate de eficiență, productivitate, time management.

Am știut dintotdeauna că vreau să și lucrez după ce nasc așa că am început să îmi fac temele cu privire la organizarea timpului dinainte să rămân însărcinată, mai ales pentru că aveam foarte multe voci în jurul meu care erau cam pesimiste cu privire la balanța aceasta copil – lucru de acasă.

Lean In (Sheryl Sandberg) am primit-o cadou de ziua mea acum vreo 3 sau 4 ani. A fost un cadou foarte inspirat! Am citit-o în drum spre Marea Britanie, între două avioane și niște trenuri. A fost ușor de citit, cu multe rânduri care îți dau de gândit cu privire la cum e privită mama la locul de muncă, indiferent de poziția ei. O idee pe care mi-o amintesc și acum (și a trecut ceva timp de când am citit-o), și care am descoperit că este îngrijorător de adevărată: don’t leave before you leave. Sheryl a observat că noi, femeile, începem să refuzăm oportunități profesionale, ne punem diferite ”frâne”, încă de când începem să ne planificăm viața de familie. Mai exact: nu are rost să mă implic într-un proiect sau să îmi exprim dorința de a mă implica pentru că oricum vreau să rămân însărcinată cât mai curând. Regret că încep direct cu worst case scenario însă este foarte posibil ca planul să nu se potrivească, să nu ”se lipească” sarcina exact când ne planificăm. Apoi, ce e rău în a lucra măcar câteva luni la un proiect (poate) mult dorit? Apoi ne putem retrage știind măcar că am fost parte din acel proiect, că am încercat și această experiență. M-a luat un pic valul cu argumentele 🙂 Indiferent de ce planuri profesionale aveți după ce nașteți, recomand lecturarea cărții. Leadershipul feminim trebuie să ne preocupe pe toți, dar mai ales pe noi, femeile.

Dacă eu am reușit, poți și tu (Laura Vanderkam) este una dintre carțile care nu m-a convins după copertă. O văzusem pe Facebook-ul unei cunoștințe (working mom și ea) însă coperta mi-a dar impresia de carte americană scrisă în acel stil american enervant. Totuși, într-o perioadă de reduceri (atunci când scap la comandat cărți și nu mă mai opresc decât atunci când văd că urmează să plătesc câteva sute de lei) am pus și cartea aceasta în coș. Am început să o citesc fără așteptări prea mari și am fost impresionată apoi. Cartea este extrem de practică, cu matematică (ușoară) în ea, autoarea ia la bani mărunți fiecare minut dintr-o săptămână. La final, efectiv am rămas cu impresia că sunt un om care își administrează foarte prost timpul și că de fapt am timp să fac mult mai multe însă aleg să cad în capcana asta ”nu am timp de nimic” în loc să mă organizez. Cam vreo lună de zile mi-am ținut și eu evidența timpului (nu e un proces ușor) și am observat cu stupoare că pierdeam mult timp aiurea (scroll pe Facebook, chat cu prieteni). Experimentul ăsta m-a ajutat să mă autoeduc apoi să fructific timpul. Câteva chestiuni de care încerc să mă țin (nu îmi iese în fiecare zi): să nu mai stau pe Facebook pe telefon, să nu mai discut atât de mult pe chat cu prietenii ci să îi scot la plimbare/cafea/prânz, să nu mai iau telefonul după mine prin toate camerele casei de parcă se întâmplă ceva dacă îmi scapă vreo notificare, încerc să plimb după mine în schimb cartea (inclusiv la baie), să mă concentrez doar pe taskul pe care îl am de îndeplinit când Mara doarme și eu încerc să dau gata totul fix ca o prințesă războinică în era multitaskingului. Cum modul în care ne consumăm timpul zilnic ar trebui să ne preocupe pe toți (într-o manieră sinceră cu noi, nu plângăcioasă) recomand cartea tuturor (părinți sau nu, femeie sau bărbat).

(poză proastă, știu, însă le reperați mai ușor așa)

Leave a Reply