Anca Gilca
A doua zi la LEADERS School.

A doua zi la LEADERS School.

Aug 19

Cornel Costea, Mihai Ghyka, Andreea Ionescu – acestea sunt numele de pe desfășurătorul zilei cu numărul doi din cadrul școlii de leadership. Ziua a fost dedicată comunicării în leadership.

Cornel mi-a atras atenția, în primul rând, prin meseria sa: este trainer. Personal, consider că nu aș putea face din training o meserie de zi cu zi pentru că vreau să îi păstrez farmecul specific hobby-ului, pasiunii și sentimentului grozav pe care îl simt când am training la final de săptămână. Cornel însă asta face zi de zi și dacă își face în fiecare zi meseria cu cel puțin la fel de multă pasiune și la fel de mult entuziasm pe cât ne-a arătat nouă în acea zi de marți atunci sunt pe cale să mă răzgândesc cu privire la training ca job de sine stătător!

Cornel este Everything DISC Certified Trainer de către Inscape Publishing așa că a lucrat cu noi în cadrul a două workshopuri pentru a ne ajuta să ne descoperim stilul nostru și pentru a înțelege caracteristicile fiecărui stil în parte astfel încât să putem comunica eficient și calitativ cu echipa noastră.

Ideea cea mai importantă pe care am reținut-o de la Cornel și pe care am notat-o în vreo trei feluri diferite este aceasta: nu poți obține rezultate diferite (implicit, mai bune) practicând în fiecare zi același comportament. Asta apropo de cei care se plâng zilnic că nu nemulțumiți de jobul lor, de banii câștigați, de iubitul care nu a mai dăruit flori de anul trecut pe vremea asta. Dacă nu veți face nimic pentru a schimba situația atunci clar nu se va schimba nimic pentru că, vorba aia, Dumnezeu nu pune în plasă (era o vorbă parcă!).

Conform DISC, există patru tipuri de compartament:

  • [D]dominant – cuvinte specifice: provocare, putere, control, direct, rezultat, eficacitate, timp
  • [I]influențator – cuvinte specifice: imagine, entuziasm, generează idei noi în timp scurt, imaginație, emoțional, improvizație, spontan.
  • [S]stabil – cuvinte specifice: confort, loial, relațional, amabil, empatic, tolerant.
  • [C]conștiincios – cuvinte specifice: ordonat, meticulos,calitate, proces, etape logice, raționale, ajung foarte buni experți.

Cu alte cuvinte: suntem diferiți, ne aflăm în cadrane diferite (acest DISC este organizat în patru cadrane), avem trăsături și comportamente diferite și asta e bine atâta timp cât înțelegem avantajele și dezavantajele cadranului în care ne situăm noi, în primul rând, și înțelegem de ce colegii noștri reacționează diferit (exact, ei se află în alt cadran și asta chiar explică tot). Vă scriu foarte serios că pe perioada celor două workshopuri cu Cornel eu am înțeles de ce Alex are reacții atât de diferite de ale mele în multe situații (eu sunt predominant Influențator iar el este predominant Conștiincios), de ce colegii mei din echipa de proiect nu reacționează conform așteptărilor mele mereu. Poziționarea într-un anumit cadran din DISC nu ne scuză greșelile sau ne iartă reacțiile nepotrivite însă ne poate ajuta să ne înțelegem mai bine colegii și să ne personalizăm mesajul în funcție de stilul lor. Cel puțin pentru un lider este extrem de important să găsească factorul motivator potrivit fiecărui om din echipa sa și nu va face asta cu succes atâta timp cât nu va înțelege stilul fiecăruia.

O persoană poate fi motivată de o posibilă promovare pe scara ierarhică din compania, alta de un posibil câștig financiar, iar alta doar de apariția la panou cu tilul de “angajatul lunii”.

Sugestie: rezervați-vă câteva minute pentru a lectura acest articol. Vă va ajuta să înțelegeți de ce am scris cele de mai sus.

Mihai Ghyka este un om special! Are o experiență de lucru impresionantă și o modestie cel puțin egală cu experiența. Aa, să nu uit să vă spun cine e și ce a făcut: a fost director general al Bergenbier Romania apoi a fost director comercial pe segmentul consumer al Vodafone România.

Primul său job l-a găsit cu destul de multe eforturi, a fost foarte fericit când a aflat că a fost angajat deși nu era vorba de o poziție de conducere: a spălat vase la un restaurant în Canada. Un articol care descrie foarte bine prezența lui Mihai Ghyka la LEADERS School a fost scris de una dintre participante, Raluca Abrihan, pentru Forbes România și vi-l recomand cu toată încrederea: aici.

Ce am mai reținut eu de la Mihai Ghyka:

  • caută la mentorul tău ceea ce vrei să dezvolți la tine
  • când cineva îți spune că nu este de acord cu tine prima ta întrebare trebuie să fie “Ce propui?”
  • cu cât oamenii se simt mai bine în companie cu atât mai multe responsabilități își vor lua
  • manager de e-mail versus manager de echipă – Mihai a povestit că obișnuia să stea cu ușa deschisă la biroul său tocmai pentru a încuraja oamenii din echipa sa să vină și să discute personal cu el chestiuni care de obicei erau scrise punctual pe e-mail deși e-mailul era scris din camera alăturată. Astfel Mihai a încurajat și a dezvoltat foarte mult comunicarea directă cu echipa sa.

Și am ajuns la ultimul vorbitor al zilei cu numărul doi: Andreea Ionescu. Mi-a rămas în minte drept o femeie dintr-o bucată, care nu se teme să îți spună exact ce gândește despre tine și business-ul tău, care a contribuit la creșterea mai multor branduri în România. A decis acum câțiva ani să aibă compania ei așa că a renunțat la un salariu cu foarte multe zero-uri și a urmat calea antreprenoriatului. Mult mai interesant decât asta mi s-a părut că Andreea a ales să urmeze și calea calmului. A lucrat în companii în care a avut responsabilitate foarte mare deci și stresul era prezent în fiecare moment al zilei în biroul său. Dacă veți urmări blogul Andreei veți observa că și-a format un stil de viață în care calmul domnește și ea ne-a transmis cât de clar s-a putut în acea seară de marți că se simte extraordinar. Are și acum stresul în birou, are clienți cu cerințe fel de fel însă calmul o ajută să nu uite că face ceea ce îi place, că face cu pasiune.

Leave a Reply