Anca Gilca
Despre acel 24 care era perfect si la auz si la rostire!

Despre acel 24 care era perfect si la auz si la rostire!

Jan 10

Când am împlinit 24 de ani m-am simțit minunat! Am simțit că am vârsta perfectă, că nu sunt nici prea tânără încât să spună lumea că sunt “necoaptă” dar nici prea în vârstă încât să mi se spună că de aia nu mai pot eu să stau trează după ora 12 noaptea fără să casc neîncetat și chiar să fiu prea aproape cu capul de birou. Era vârsta perfectă, vă spun! 

Când am împlinit 25 de ani am simțit eu că ceva nu e în regulă. Aa, și nu pentru că nu am îndeplinit criteriile de jurizare ale mătușilor, unchilor și bunicilor: nu m-am căsătorit, nu am copil, nu am casa mea, nu am mașină. Am simțit pur și simplu că ceva nu e în regulă. Și mi-am dat eu seama ce era în momentul în care săptămâna aceasta, din senin, m-a întrebat un coleg câți ani am. Eu, cu zâmbet pe buze, am dat să zic 24. Vă jur că nu știu ce era în mintea mea dar “24 de ani” am dat să răspund cu o claritate care mă făcea să par că am uitat să îmi iau pastilele, știți vorba aceea. Mi s-a întors “24″ de pe vârful limbii înapoi și am dat să zic “25″ dar s-a întors și el brusc pentru că știa că nu are voie să mă ajute să mint așa că, după câteva secunde de cugetare, am răspuns “păi, merg pe 26″.

Nu știu cum sună 26 în mintea voastră (dar vreau să aflu) însă pentru mine, după ce că a venit după acest 25 care m-a făcut să simt că e ceva neînregulă, înseamnă responsabilitate și analiză critică a ceea ce am făcut până acum cu viața mea. [Stați liniștiți, Alex e în siguranță, nu îl voi teroriza să mă ia de nevastă doar ca să îmi placă mie de acest 26.]

Asta a fost cu 25 de ani: m-a adus în punctul în care doar mă gândesc la ce am făcut în acești ani, câte obiective am îndeplinit, în câte proiecte am fost implicată, cât de mult am călătorit, câți bani am strâns, ce am lăsat în urma mea la fostele locuri de muncă sau în echipele din care am făcut parte. Deci în momentul în care am împlinit 25 de ani totul a devenit o raportare la ce am făcut până atunci deși când aveam între 20 și 24 de ani eram veselă pentru că mă uitam doar spre viitor și spre ce și câte lucruri mărețe pot eu să fac. Parcă viața a devenit o cursă contratimp din momentul în care l-am atins pe 25.

Cred că am să mă potolesc la 30 că cică aceea e vârsta perfectă a unei femei. A mea a fost 24, clar! Un 24 perfect la auz, la rostire! Un 24 care a provocat fiecare an de după să îl facă să sune cel puțin la fel de bine deci am de muncit :)

via

2 comments

  1. T&T

    24 e frumos pentru ca inca n-ai ajuns la 28, 30, 32, 36, 40…iar pe masura ce anii trec cresti in intelepciune cu 1 dan, ori mai mult, remember? :)

  2. Asa este, danii de intelepciune :)

Leave a Reply