Nu facem asta in 5 minute.

La trainingurile pe care le țin în perioada aceasta am o sesiune dedicată pentru managementul timpului. Participanții sunt elevi așa că este important să abordăm subiectul cu o metodă de lucru care să îi atragă. Printre pașii acestei activități se numără și întrebarea “Ce putem face în cinci minute?”. Pe lângă răspunsurile amuzante (să ceri bani de la mama sau de la tata, să faci o farsă unui prieten, să câștigi la loto, să furi un sărut, să aduni like-uri) am avut plăcerea să primesc și răspunsuri pe care, într-o primă fază, nu m-aș fi așteptat să le scrie adolescenții pe o foaie de flichart.

Am învățat de la tinerii care mi-au umplut weekendurile din ultimele două luni că în cinci minute pot să aduc zâmbetul pe chipul meu, pe chipul oamenilor dragi sau al colegelor de birou, pe chipul doamnei care îmi oferă covrigul cald în fiecare dimineață prin geamul mic care abia mă lasă să îi văd ochii obosiți sau pe chipul unui necunoscut.

În cinci minute am putea să:

– trimitem sms-uri simpatice prietenei de-o viață sau unei bune prietene care ne-a ajutat într-un moment în viață dar cu care nu am mai vorbit de o groază de timp

– cumpărăm un cadou ieftin, simbolic dar simpatic foc pentru cineva drag

– achiziționăm un buchet de flori de câmp pentru noi și pentru încă două prietene de la bătrânelul din stația de tramvai din Piața Unirii (două bucurii dintr-un foc!)

– trimitem o felicitare online

– trimitem mesaje pe Facebook

– ne înscriem la un curs pe care ne dorim să îl facem de mult timp iar răspunsul nostru la întrebarea celor din jur “Nu te-ai apucat încă?” e “Nu am avut timp nici să mă înscriu”

– citești o pagină (sau poate chiar mai multe) dintr-o carte

– pierdem autobuzul și să profităm de o plimbare, cu muzica preferată în căști, până la birou

– facem o donație

– îndemnăm pe cei din jur să facă o faptă bună

– le reamintim părinților că înseamnă foarte mult pentru noi deși îi sunăm rar

Astăzi eu am primit bucuria celor cinci minute de la vărul meu care a oprit mașina când s-a întors din deplasare pentru a-mi aduce trei fire  de floarea soarelui.

Lista poate continua. Mi-ar plăcea să mai treceți prin prăvălia mea online și să îmi scrieți ce ați făcut voi frumos (pentru voi sau pentru cei din jurul vostru) în cinci minute.

Later edit: Aceasta este bucuria de cinci minute de vineri – un buchet de flori de câmp cumpărat de  la un bătrânel simpatic . 2,5 RON buchetul, cu mult mai valoroasă bucuria mea, a colegei cu care eram și a bătrânelului care a cules florile și apoi făcut buchetele.

 

  1. Ioana says:

    I-am cumpărat unei prietene cele necesare pentru a-și începe pasiunea. Ea nu știe încă și abia aștept să-i dau cadoul luna viitoare. Melodia pe care ai asociat-o articolului – superbă. Are un efect enorm asupra mea, dincolo de fiorii pe șira spinării.

  2. Adina says:

    Cand ajung mai devreme la birou, fac cafea pentru toata lumea astfel incat cand ajung la birou sa fie deja facuta 🙂 banal, stiu, dar e dragut sa ajungi la birou somnoros si sa te astepte cafeaua 🙂

    1. Anca Gilca says:

      Ooooo, cafea la birou!! Si Diana mai face cafea uneori inainte sa vin eu si e o primire extraordinara! Si unde mai pui ca dureaza mai putin de cinci minute chiar 🙂

Leave a Reply to Anca Gilca Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2

mins
read

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.