Autosuficienta, bat-o vina!

În liceu am întâlnit colegi care sufereau de autosuficiență și serios că eram tolerantă cu ei. Puneam totul pe seama vârstei și teribilismului specific acesteia. În facultate am întâlnit colegi care, de asemenea, considerau că sunt extraordinari și că nu învață nimic nou. Doar de diplomă aveau nevoie, nu și de cunoștințe. Eram tolerantă și cu ei pentru că îmi spuneam că încă sunt tineri și nu au descoperit că e foarte serioasă vorba “omul cât trăiește învață”.

Nu știu dacă vreodată am ajuns în pragul de autosuficiență însă am avut momente în care mi-am zis (deci doar eu mie!) că știu foarte bine să țin o prezentare, spre exemplu, și nu are ce să meargă prost. Sau mi-am spus că știu foarte bine să țin un training că doar am peste 700 de ore de formare. Greșit! De fiecare dată când mi-am spus asta în gând a mers ceva prost: am uitat un termen, am fost nesigură măcar câteva secunde înainte să răspund la o întrebare, nu a funcționat videoproiectorul, am uitat niște fișe, am întârziat, un coleg mi-a amintit sau m-a făcut să îmi dau seama că am completat greșit un raport. Ceva tot s-a întâmplat și acel ceva m-a făcut să dau doi pași înapoi și să îmi zic că mereu trebuie să mă pregătesc la fel de mult și la fel de bine pentru ce am de făcut ca și cum m-aș pregăti pentru prima dată.

Ciudată analogie însă e ca în relațiile amoroase: arată-i mereu celui de lângă tine că îl iubești ca la început altfel lucrurile se strică și vei ajunge să auzi foarte des “nu mai ești bărbatul/femeia de care m-am îndrăgostit”.

Nu zic să nu aveți încredere în voi și în calitatea muncii depuse, în valoarea experienței acumulate însă insist ca noi să nu ne lăsăm pradă autosuficienței. Consecințe?

– vei deveni arogant

– te vei crede superior colegilor

– punctul notat anterior va aduce frustrări. Nu ție ci colegilor care ușor ușor nu te vor mai suporta

– nu vei mai fi asertiv în comunicarea cu ceilalți

– nu vei mai fi deschis ideilor noi

– nu vei mai deține capacitatea de a primi feedback

– nu vei avea aceleași șanse ca un coleg modest să progresezi.

Lista cu siguranță poate continua. Accept și aștept completările sau chiar contrazicerile voastre.

Cert este că ultimele săptămâni mi-au demonstrat că autosuficiența este un drum mascat care duce spre autodistrugere. Nu a sufletului sau a calității noastre ca parte dintr-o relație de prietenie ci a posibilității noastre de a deveni mai buni, de a deveni experți și totodată membri într-o echipă.

Eu mă retrag cu gândul că voi aplica regula celor zece minute (acele zece minute pe zi în care citești informații noi din domeniul tău de activitate) și că mereu (dar mereu!) mă voi pregăti pentru ce am de făcut așa cum m-am pregătit pentru prima dată! Cu aceeași emoție și teamă de greșeală, eșec și dezamăgire!

Via Tumblr

  1. O fată says:

    De fiecare data cand am dat nas in nas cu arogantii am constat ceva trist: ei pierd esenta lucrurilor, firul intamplarilor, nuanta starilor si intensitatea emotiilor, asta pentru ca, autosuficienta ii face imuni la ceea ce se intampla de fapt. Sunt captivi in ei insisi.

  2. MunteanUK says:

    Eu unul n-aş avea de ce să te contrazic, ci să îţi dau dreptate. O atitudine smerită este cea mai adecvată a fi adoptată în orice context al vieţii (aşadar inclusiv cel profesional), deşi ‘la modă’ pare a fi cu totul altceva (tupeul, aroganţa, fiţele).

    Uneori nu se vede, ci pare că trec alţii peste noi, dar cu o astfel de atitudine vom avea de câştigat pe terman lung.

    În orice clipă şi de la oricine avem multe de învăţat, dar să ne păstrăm permanent deschiderea şi bunăvoinţa.

    *

    În legătură cu riscurile înfumurării, mi-a rămas şi mie o amintire-avertisment în memorie.

    Tocmai făcusem un super articol, de prima pag, în colaborare cu alţi colegi, dar eu descoperisem nişte ponturi relevante, astfel că mă credeam ‘mare şi tare’…

    În această dispoziţie în care mă simţeam de parcă aş fi fost pe ‘culmile gloriei’ publicistice, am fost convocat în biroul directorului, unde m-am dus convins că mă aşteaptă numai (binemeritate, socoteam eu) laude.

    În loc de acestea, am fost muştruluit, pentru că una dintre persoanele acuzate în articol ne ameninţa cu datul în judecată şi spunea că are toate dovezile că nu s-a aflat într-un anume loc, unde susţineam eu că a fost.

    La mijloc era o mică eroare de traducere (nu îmi aparţinea, ci era un fragment în limba maghiară dat altcuiva)… Mă rog, nu mai contează detaliile, ci ‘duşul rece’ care m-a readus cu picioarele pe pământ.

    1. Anca Gilca says:

      Dusul acesta rece este magnetul nostru care ne tine aproape de realitate si care ne ajuta sa urmarim mereu greselile in munca noastra si sa le eliminam, sa ne dorim sa fim mai buni!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3

mins
read

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.