Primele donatii – Martisor de jucarie

Emoțiile parcă au mai trecut. Nu mult, însă puțin parcă s-au mai potolit. 

Anda anunța în cursusăptămânii trecute că primele donații pentru cele trei grădinițe ale acestei ediții Mărțișor de jucărie au fost făcute. Și mare bucurie am simțit! Știți cum e: trebuie să spargă cineva gheața și să le dea puțin curaj și celorlalți. Așa s-a întâmplat și în cazul nostru. După ce Dana Burlacu Visternicu și două persoane care au dorit să rămână anonime au donat 110 lei, șase cărți, un set de culori și unul de carioci și un ursuleț au început parcă să apară mailuri și mesajele pe Facebook cu întrebări care m-au bucurat!

“Cum procedez dacă vreau să donez?”, “Până când pot dona?” – aceste întrebări au primit răspuns însoțit de doza de entuziasm care mi-a permis internetul să o transmit.

Costin Chirica a fost primul vasluian care a acționat și, mobilizându-și colegii, prietenii și resursele personale, a strâns 32 de jucării și 12 cărți de colorat. Costin și-a făcut timp să le povestească celor din jurul său despre campanie deși are o perioadă destul de încărcată cu pregătiri pentru bacalaureat și simulări. Mulțumesc, Costin!!! Mulțumesc!

Închei seara cu gânduri legănate de trenul Iași – Deva, gânduri de recunoștință îndreptate către Anda (care m-a motivat să mă implic), Costin (care mi-a demonstrat că vasluienilor le pasă), fratele meu (care răspunde la sms-urile mele cu diverse rugăminți cu “Sigur, sor-mea, se rezolvă!”), mama mea (care mă ajută cu depozitarea donațiilor și a adăugat și ea trei plușuri pentru copii) și, nu în ultimul rând, către persoanele care au răspuns apelului nostru și care au în plan să răspundă!

Grădinița Brăhășoaia, Vaslui

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2

mins
read

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.