TOT Challenge – Camelia Dumitru

Ziua a treia din cadrul TOT Challenge ne-a adus în lumina reflectoarelor un trainer de la Vodafone care, din punctul meu de vedere, mi-a dat dovada clară că există trainer eficienţi şi cu un control al timpului extrem de bine pus la punct.

Agenda zilei a arătat cam aşa: managementul aşteptărilor, limbaj verbal/non-verbal, tehnici de implicare a cursanţilor în training şi gestionarea situaţiilor neprevăzute.

Am discutat despre metodele de identificare a nevoilor în rândul angajaţilor companiei care contractează o firmă de training: chestionar, observare, workshop, clientul misterios. De asemenea, la începutul unui training ştim că discutăm despre aşteptări/obiective ale participanţilor. Foarte important este ca la finalul trainingului să revenim la aceste aşteptări notate la început şi să vedem dacă le-am îndeplinit.

Ahhh! Fără doar şi poate, Camelia a fost “wow”-ul săptămânii! La mai puţin de o oră de la începerea trainingului ne-a implicat într-o activitate care presupunea sa vorbim 2 minute în faţa colegilor. Partea cu wow – ne-a filmat şi, peste câteva ore, am discutat pe baza video-ului şi ne-am analizat ca speakeri. Am aflat şi că această tehnică se numeşte freeze-defreeze –  faci o activitate care îi scoate pe participanţi din zona de confort, îi şochează şi continui cu ceva normal, timp în care ei se liniştesc. Mai apoi, revii la activitatea respectivă şi faci procesare. În cazul nostru, la ora 9 au fost făcute filmările şi pe la ora 13 le-am privit şi analizat. În ceea ce priveşte performanţa în public speaking, Camelia e de părere că procentele sunt împărţite astfel: 20% tehnică şi 80% psihologie.

Mi-a mai plăcut un acronim utilizat de Camelia pentru a ne explica învăţarea la adulţi:

I – independenţă – adulţii decid dacă vor să participe sau nu la un training. Da, există şi cazurile cu angajaţi trimişi obligatoriu însă şi aceştia decid dacă se implică sau vor sta ca o legumă pe scaun pe tot parcursul trainingului.

R – responsabilitate – implică participanţii. Spre exemplu, la realizarea regulilor de grup întreabă-i pe ei, scoate de la ei regulile şi astfel îi responsabilizezi.

M – motivaţie – vezi care sunt obiectivele cursanţilor, ce vor să facă după acest curs. Care este motivaţia lor?

E – experienţă – ajută-i să înveţe din experienţele lor anterioare creând legături între ceea ce ştiu ei dinante şi ceea ce vrei tu să îi înveţi.

R – rezolvare – când le dai feedback spune-le şi ce le recomanzi. Degeaba îi spui unui om că are o problemă undeva dacă nu îi spui şi cum să o rezolve.

U – utilizare imediată – arată-i participantului cum poate să implementeze cele învăţate astfel încât să îi fie de folos. Sau mai bine identifică tu, ca trainer, acele activităţi care le poţi face la training astfel încât să îl faci pe participant să practice ceea ce tu i-ai livrat la nivel teoretic.

“Trainingul este o never ending story” ne-a spus Camelia şi tare sunt de acord cu ea!

Seara a fost cu improvizaţie. Legătura training – improvizaţie este mai mult decât evidentă aşa că vă spun doar de Bogdan Grigore care ne-a amuzat şi pus în situaţia de a improviza într-o manieră creativă.

CategoriesEvenimente
  1. Pingback:De ce am raspuns provocarii TOT Challenge anul trecut. De ce sa raspunzi tu anul acesta. | Anca Gîlcă - Un Român Optimist

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3

mins
read

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.