TOT Challenge – Camelia Dumitru

Ziua a treia din cadrul TOT Challenge ne-a adus în lumina reflectoarelor un trainer de la Vodafone care, din punctul meu de vedere, mi-a dat dovada clară că există trainer eficienţi şi cu un control al timpului extrem de bine pus la punct. Agenda zilei a arătat cam aşa: managementul aşteptărilor, limbaj verbal/non-verbal, tehnici de […]

TOT Challenge – Delia Talos day

Ziua doi de training a început prin a-mi aduce un soi de uimire: trainerul, Delia Taloş, a venit cu un troler. Ma gândeam că la finalul zilei trebuie să fugă repejor la gară/autogară/aeroport. Ei bine, acela era de fapt bagajul trainerului (şi la propriu şi la figurat). A venit pregătită cu tot ce trebuia: materiale, […]

TOT Challenge – Mihai Curelea day

Săptămâna aceasta vă salut din Bucureşti, de la TOT Challenge. În cuvinte puţine, această săptămână va fi un soi de cursă a trainingurilor susţinute de nume mari ale trainingului din România pentru studenţii care se gândesc că vor o carieră în domeniu. Deşi livrez traininguri de 4 ani am ales să mă înscriu la TOT […]

Primul meu blog trip – o reusita!

Persoanele care mi-au mai ţinut companie la o cafea săptămâna trecută au aflat deja că mă aşteaptă cam două săptămâni cu drumuri frumoase. Sesiunea drumurilor din această vară a primit startul din partea agenţiei de turism Icar Tours  cu ocazia Cheese & Wine Blogging Trip, eveniment ce a reprezentat pentru mine participarea la primul blog trip […]

In weekend familiile fac sport la Iasi

De câteva săptămâni mă străduiesc să îmi găsesc partener de badminton. Nu reuşesc pentru că nu prea mai apuc să petrec atât de mult timp pe cât mi-aş dori cu fratele meu. Ştiu că ar câştiga însă de dragul meu s-ar preface învins măcar două ture.  Scoateţi familia din sufragerie şi “înrolaţi-o” pe terenul de […]

Cand intra zilele in sac!

E o vorbă care  are rolul de a ne linişti când ne îngrijorează timpul: “Lasă, că doar nu au intrat zilele în sac!”. Ei bine, weekend-ul acesta am senzaţia că a băgat cele două zile minunate în sac!  Se întâmplă o serie de evenimente drăguţe. Trebuie să recunosc că sunt plăcut surprinsă. Mă gândeam că […]