Am gasit curaj, la 11even Iasi!

Ieri a avut loc la Iaşi a doua ediţie 11even şi s-a întâmplat frumos, amuzant, cu învăţăminte!

Cu un ochi la speakeri şi unul în carneţel am luat notiţe ca să le impărtăşesc cu voi. Doar s-a vorbit despre bucurie şi curaj, două trăsături care nouă ne cam lipsesc de când cu criza. Veţi vedea că speakerii au avut opinii diferite, pe alocuri contrare şi asta a făcut ca evenimentul să fie unul din care să extragi întradevăr învăţăminte de la toată lumea.

Adriana Ursache a dat startul discursurilor de 11 minute şi a făcut-o cu bucurie pentru Iaşi. Ne-a povestit cum, şi ea, s-a tot gândit la finalul facultăţii dacă să rămână în Iaşi sau nu. A ajuns însă la o întrebare care ar trebui să ne-o punem toţi: “Ce anume ar trebui să schimb eu în Iaşi ca să fiu motivată să rămân?”

Ea a ales să rămână în Iaşi pentru că: are potenţial să fie capitala culturală a României, are o echipă în creştere de antreprenori creativi  şi este un oraş suficient de mare cât să te simţi conectat dar suficient de mic încât ceea ce faci să aibă impact. Pe final de prezentare, am aflat că în curând va fi lansat un proiect care va promova Iaşul ca pe o destinaţie a experienţelor.

Mihai Pintilei m-a băgat puţin în ceaţă, a avut cam multe emoţii pentru un actor. Spunea că microfonul îl sperie. Am reţinut totuşi că îşi doreşte ca Teatrul Fix să devină un reper cultural în Iaşi pentru că are încredere în potenţialul imens al Iaşului. A mai menţionat că intenţionează să se întâlnească cu ONG-urile din Iaşi şi cu oameni de afaceri pentru a-i convinge de importanţa culturii.

Răzvan Gîrmacea  ne-a vorbit despre implicarea emoţională în afaceri şi a afirmat că amestecă sentimentele faţă de afacere sau ataşamentul faţă de un brand cu afacerea în sine. El îşi doreşte să crească afacerea şi doar dacă e obiectiv poate face asta. Mi-a plăcut de Răzvan pentru că am simţit cu adevărat curajul său: a iniţiat mai multe afaceri, a şi câştigat dar a şi perdut. Ba chiar a spus un lucru pe care rar îl aud: gândeşte-te dacă ai un talent şi dacă ai nevoie de cineva care să te ajute, să te pregătească. Nu vei fi bun la toate, nu e neapărat nevoie să fii antreprenor. Şi în final, pentru sănătate şi educaţie nu faci compromisuri – asta am să ţin minte, Răzvan!

Gh. Ilie Fârte, a fost deliciul serii! Şi nu, nu sunt subiectivă! Dacă la facultate ne vorbeşte despre cariera în PR şi publicitate, la 11even Iaşi a vorbit despre cariera de a fi om. A început să lucreze de când era copil şi consideră că astfel şi-a format simţul responsabilităţii. Şi când a spus “copil” a şi justificat: îşi auta  părinţii la treburile din gopodărie şi a avut grijă de cele cinci surori.

Am notat ceva ce a spus domnul Fârte şi  îmi va rămâne în minte: viaţa sa a fost plină de eşecuri amare pentru ca bucuriile să fie mai dulci.

Revenind la cariera de a fi om, aceasta însemnă să te simţi liber, să îţi canalizezi pasiunile ca să nu devii robul lor.

Andrei Gheorghiescu a fost speakerul meu. De fapt, eu am fost companionul său aşa că alături de şoferul de la Casa Auto Iaşi, într-un Mitsubishi Alb frumos, l-am luat de la birou pe Andrei. L-am întrebat dacă are emoţii şi a zâmbit. Dacă a avut emoţii e lar că acestea au dispărut când, în faţa publicului, a prezentat care este cel mai important proiect al său: fiul Mihail, de 10 luni.

Andrei a punctat un lucru important: una dintre marile probleme pe care le vede e aceea că tinerii văd dificultate în a accepta că viaţa este o luptă şi dăm vina pe cei din jurul nostru pentru ce se îmtâmplă rău. În viaţă mergem mereu de pe un teren de luptă pe altul şi nu trebuie să ne temem, ci să ne gândim la bunicii noştri care au pornit de foarte jos pentru a intra la liceu, au muncit pentru a putea face facultatea, au trecut prin al doilea război mondial, au crescut cinci copii fără să primească ajutorul părinţilor lor. Mereu trebuie să căutăm în amintirile noastre experienţe pe care să ne bazăm curajul pentru provocările vieţii. Iar acolo unde nu e curaj trebuie să avem credinţă.

A încheiat Andrei cu o concluzie în care mă regăsesc: pentru a reuşi în viaţă nu ai nevoie de curaj ci ai nevoie să te apuci să faci ceva.

Doamna Angela Paveliuc-Olariu ne-a făcut să râdem mult, foarte mult! Nu am mai văzut un om care să fi trecut de 50 de ani şi să fie atât de binedispus şi plin de viaţă! Doamna Paveliuc, contrar celor spuse de Andrei, a precizat că fără curaj nu poţi realiza prea multe în viaţă. Totuşi, când nu este curaj atunci ar trebui să ne gândim cu mai multă intensitate la credinţă.

Etnograf doctor în istoria artei populare, doamna Paveliuc a afirmat că păstrarea tradiţiei reprezintă un colţ de rai pentru dumneaei şi este fericită că a reuşit să ducă peste hotare tradiţia românească. Ba chiar a predat studenţilor din Seattle ecoul valorilor româneşti, tradiţia satelor noastre.

Pentru tot ce se realizează în viaţă e nevoie de multă muncă, dăruire şi implicare apoi rezultatele vin. Niciodată să nu vă pierdeţi curajul! – acesta a fost mesajul de încheiere al doamnei care ne-a dat un suflu de bucurie tuturor.

Mai departe nu pot să vă povestesc cum a fost pentru că am fugit la Festivalul Multicolor însă vă las pe mâini bune: Anda şi Somnulescu au scris cu lux de amănunte cum a fost la 11even Iaşi.

Felicitări organizatorilor! Aşteptăm cu nerăbdare a treia ediţie, da?

CategoriesEvenimente
  1. Pingback:Linkuri iesene de weekend | somnulescu.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5

mins
read

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.